FacebookTwitterLinkedIn

Numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie 2021 a fost de 237.887 de persoane, mai mic cu 3.653 de persoane faţă de cel înregistrat la finalul lunii octombrie.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 56.657 au fost şomeri indemnizaţi şi 181.230 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 742 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 4.395 persoane faţă de luna precedentă, notează Agerpres.

Pe medii de rezidenţă, 72.969 şomeri provin din mediul urban şi 164.918 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (61.665), urmaţi de cei cu vârstă între 50 si 55 ani (48.925), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (11.936).