FacebookTwitterLinkedIn

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării:„Aceste sume din Fondul European de Dezvoltare Regională sprijină proiecte pentru dezvoltarea localităţilor (…) Cea mai mare provocare a acestui an a fost absorbţia acestor fonduri europene şi, datorită unor proiecte bune, am reuşit să atingem ţinta stabilită. Mulţumesc tuturor celor care au depus proiecte viabile. În următorii doi ani, va trebui să avem rezultate similare. Va fi o nouă provocare, având în vedere că ţinta de absorbţie va fi mai mare decât anul acesta, respectiv de 1,25 miliarde de euro”.

Potrivit ministrului, până în prezent, valoarea tuturor declaraţiilor de cheltuieli transmise către Comisia Europeană este de 3,415 miliarde de euro, gradul de absorbţie al Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 ajungând la 49,80%, conform Agerpres.