Parteneriatul vizează utilizarea echipamentelor electro-IT de către companii, prin intermediul serviciului de leasing operațional.
„Ne bucurăm să începem acest parteneriat, deoarece ne dorim să contribuim la creșterea companiilor mici și mijlocii. Din ce în ce mai mulți antreprenori preferă serviciul de leasing operațional pentru utilizarea activelor necesare business-ului, în detrimentul achizițiilor. Închirierea echipamentelor reprezintă soluția optimă pentru un cash flow previzibil, deoarece rata este fixă pe toată perioada contractuală (între 12 și 60 de luni), pentru deducerea integrală a ratei lunare și pentru a evita blocarea capitalului în active”, a declarat Mihaela Mihai, Manager Autonom Equipment Lease.
De asemenea, cofondatorul companiei Dan Ștefan a devenit membru al Comitetului Consultativ al AROBS Transilvania Software, controlată de omul de afaceri Voicu Oprean.
iTrade Integrated Systems a înregistrat pe primul semestru o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei, cu 7 milioane mai mult față de aceeași perioadă din 2020. Pentru serviciile de finanțare, cererile au crescut în 2021 cu aproximativ 40%, potrivit companiei.