În ultimii doi ani, Miele Tehnica s-a axat, pe lângă zona de producție, și pe cea de servicii. Compania s-a axat pe zona de digitalizare, în prezent având 60 de ingineri de soft. “Avem planuri mari de creștere în zona aceasta în următoarea perioadă. Avem și planuri de creștere în zona de producție. În anul 2024 sperăm să dublăm capacitatea de producție, să mai construim încă o hală“, a declarat Directorul General Florin Mureșan, pentru Forbes România.
Miele Tehnica vede un trend pozitiv în următorii ani, unul de creștere. Deși criza generată de COVID și deficitul de cipuri la nivel global au afectat compania, business-ul a reușit să meargă înainte. “Într-adevăr, situația COVID pentru noi a adus plusuri și minusuri. A adus plusuri din punct de vedere al creșterii vânzărilor – nu putem produce cât am putea vinde. Ne-a afectat un pic în ultima perioadă, nu la fel de grav ca alte companii, zona de lipsă de materie primă, de semiconductori. Pot să spun că până acum am trecut cu bine și mergem înainte“, a adăugat el.
Complementar, în ultimul an Miele Tehnica a conturat mai multe colaborări cu mediul academic, adresându-se elevilor de liceu și contribuind astfel la formarea unei forțe de muncă specializate și calificate. “Anul trecut am accesat fonduri europene, jumătate de milion de euro, prin care aducem în companie 250 de elevi din zona de liceu și îi pregătim din punct de vedere tehnic. Ei vor avea o imagine despre ce înseamnă o zonă de producție, o linie automatizată de producție – practic pregătim viitorii tehnicieni și ,dacă vor să meargă mai departe, chiar ingineri în zona asta“.