Domeniul industrial este unul de interes pentru investitorii din piața construcțiilor pe baza cererii pentru spații de depozitare și logistică. Totuși, în primul semestru din 2021 curba evoluției a intrat pe un trend descendent. Astfel, pentru primele 6 luni, reiese o scădere de -5,72% în 2021 comparativ cu rezultatul din anul anterior, potrivit unei analize a victa.ro, o platformă de asistență de vânzări la șantiere.
Mai exact, dacă în analiza din prima jumătate a anului 2020, exista un total de 2.762 de investiții industriale monitorizate, în 2021 vorbim despre 2.604. Cele mai multe investiții s-au anunțat în luna iunie (699 proiecte industriale) peste maximul din aceeași perioadă din 2020, în timp ce la polul opus stă luna ianuarie cu doar 280 de proiecte identificate. De altfel, debutul anului a fost cea mai slabă perioadă pentru acest segment, însă nu este un lucru deloc străin, având în vedere că dinamica a fost similară și în anii anteriori.
Una dintre puținele zone care au înregistrat creșteri în perioada analizată este Sud-Estul României. Comparativ cu rezultatele din prima jumătate a anului 2020, Sud-Estul României a crescut cu 7,4% numărul de proiecte industriale, de la 312 investiții la 335 în 2021, potrivit datelor Victa.ro Totuși, cel mai bine reprezentată rămâne zona de Nord-Vest, cu 503 proiecte industriale în primele 6 luni din anul curent. Deși a scăzut cu 11,8 puncte procentuale numărul de investiții, rezultatul indică totuși că această zonă a țării atrage în continuare investitorii cu multiple oportunități.
Evoluții favorabile s-au înregistrat și în zonele București – Ilfov (creștere de 5,8% de la 208 investiții în primele 6 luni din 2020 la 220 în primele 6 luni din 2021) și Centru (creștere de 5,2% de la 345 investiții în primele 6 luni din 2020 la 363 în primele 6 luni din 2021).
„Vorbim despre un total de 1.106 investiții, o cifră dublă față de segmentul care ocupă locul doi în acest clasament, spațiile de producție. În cazul acestora din urmă observăm că în primele 6 luni au fost doar 612 investiții, un total inferior comparativ cu cel înregistrat în anul precedent când se anunțau 728 astfel de investiții. De interes pentru investitori au fost și spălătoriile auto, cu 338 de proiecte identificate și monitorizate în perioada analizată”, a declarat Andrei Spătaru, CEO IBC Focus, companie care a lansat platforma Victa.
Pe de altă parte, sectorul retail este unul dintre domeniile care păstrează o creștere în ceea ce privește evoluția numărului total de șantiere. În acest caz regăsim un avans de 8,19%, de la 1.135 de proiecte anunțate în 2020, la 1.228 identificate în primele 6 luni din 2021. Cea mai productivă lună a rămas și în acest caz iunie (389 șantiere monitorizate), locul doi fiind ocupat în acest an de luna aprilie cu 219 șantiere monitorizate și locul 3 de luna mai cu 184 șantiere monitorizate.
Deși în ușoară scădere comparativ cu rezultatele înregistrate în anul precedent, zona de Nord-Vest rămâne un magnet pentru investițiile de retail. Este vorba despre 214 astfel de proiecte, cu 6,55% mai puține decât în anul anterior.