FacebookTwitterLinkedIn

“Cu cât reuşim mai multe, cu atât este mai mare presiunea din partea Chinei”, a spus Tsai Ing-wen într-un discurs de Ziua Naţională,  informează AFP şi BBC.

Președinta a declarat că Taiwanul se află “în prima linie de apărare a democraţiei” şi nu poate fi forţat să urmeze calea Chinei.

“Sperăm într-o relaxare a relaţiilor cu Beijingul şi nu vom acţiona pripit, însă nu ar trebui deloc să ne gândim că poporul taiwanez va ceda presiunilor”, a adăugat Tsai Ing-wen.

Afirmațiile vin după ce, sâmbătă, preşedintele chinez Xi Jinping s-a angajat să realizeze ”o reunificare paşnică” cu Taiwanul şi nu a făcut nicio referire directă la utilizarea forţei, după o săptămână de tensiuni cu insula revendicată de China.

”Separatismul independenţei Taiwanului este cel mai mare obstacol în realizarea reunificării ţării mamă şi cel mai serios pericol ascuns pentru revigorarea naţională”, a spus preşedintele chinez la aniversarea revoluţiei care a înlăturat dinastia imperială în 1911. 

În 2019, preşedintele a ameninţat direct că va folosi forţa pentru a aduce insula sub controlul Beijingului.

Începând din 1 octombrie, forţele aeriene chineze au efectuat timp de patru zile incursiuni în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului, cu un total de 150 de avioane.