Pentru o companie a cărei activitate se bazează pe flotă de maşini, alegerea tipului de leasing este mereu complicată. Pe de o parte, pentru că influenţează decisiv cash-flow-ul (pe termen scurt) şi bilanţurile (pe termen lung). Pe de altă parte, pentru că aşteptările angajaţilor din companie sunt diferite de ale acţionarilor. Strict procedural, leasingul financiar presupune un eventual avans şi o valoare reziduală la care maşina poate fi cumpărată la finalul contractului, pe când leasingul operațional este echivalent cu o închiriere – fără alte obligaţii. Dar ce înseamnă asta? Exprimată într-o frază, diferenţa este următoarea: leasingul operaţional este opţiunea mai scumpă şi mai uşoară, pe când leasingul financiar este opţiunea mai ieftină şi mai complicată. Iată cum văd responsabilii din companie opţiunile:
Contabilul: În majoritatea cazurilor, procedurile contabile pentru leasingul operaţional sunt mult mai simple: nu există limită de deductibilitate pentru taxe, iar maşina nu trebuie amortizată. Nu trebuie să caute bani de avans. În contrapartidă, singurul avantaj al leasingului financiar este că se pretează mai mult la optimizări fiscale.
Şeful de parc auto: Leasingul operaţional înseamnă mai multă flexibilitate – pot fi adăugate sau eliminate rapid maşini din flotă în funcţie de nevoi, iar atribuţiile de întreţinere sunt mai reduse. Însă atunci când resursele sunt limitate iar costurile în plus duc la reducerea numărului total de maşini, este posibil să prefere totuşi leasingul financiar.
Şoferul: Aici depinde de situaţie – dacă maşina este de calitate bună, un şofer profesionist va prefera să o păstreze mai mult timp, deci opţiunea merge spre leasingul financiar. Dacă maşina are probleme sau dacă beneficiarul are altă activitate de bază decât condusul propriu-zis, el va prefera să o poată schimba cât mai des – deci leasing operaţional.
Managerul: El trebuie să împace ţintele financiare cu necesarul operaţiunilor de zi cu zi – astfel că, în cazul lui, argumentele sunt perfect echilibrate în ambele direcţii. În cazul unei activităţi constante şi predictibile, leasingul financiar este opţiunea numărul 1. Însă atunci când piaţa fluctuează sau contractele apar şi dispar, costurile suplimentare ale leasing-ului financiar pot fi uşor compensate sau transformate în profit, datorită flexibilităţii schemei.
Acţionarul: În principiu, leasingul financiar îi conservă cel mai bine valoarea investiţiei pe termen lung, chiar dacă asta poate însemna şi riscuri, dar şi oportunităţi mai mici. Condiţia este ca toate personajele menţionate mai sus să-şi facă treaba corect. Sunt totuşi două cazuri în care acţionarul poate prefera leasingul operaţional: o strategie de dezvoltare foarte agresivă sau lipsa de încredere în competenţa personalului din companie.
Dacă o decizie pare încă dificilă şi căutaţi o soluţie suficient de adaptată oricărei situaţii, recomandarea Forbes este o compoziţie-hibrid.