FacebookTwitterLinkedIn

Trei dintre clinici au fost inaugurate în ultimii patru ani – la Turda, Mediaș și Sibiu. Proiectul celei de-a cincea unități, de la Cluj-Napoca, este în curs de finalizare, în timp ce la Alba Iulia rețeaua va opera o secție de oftalmologie într-un spital privat multidisciplinar a cărui construcție a început în 2020. La toate acestea se adaugă cele 12 cabinete de optică medicală sub același brand, situate în localitățile din centrul Transilvaniei – majoritatea în județul Alba, dar și în Sighișoara, Luduș și Câmpia Turzii.

Succesul afacerii este reflectat de dezvoltarea rapidă a rețelei de unități, susținută aproape exclusiv din aporturi proprii de capital. Cum s-a ajuns aici, cum a trecut afacerea peste pandemie și ce urmează?

„Ne dorim să ajungem în top 3 clinici din România ca număr de pacienți și operații efectuate anual”, spune doctorul Holhoș. „Am plecat de la câțiva pacienți pe zi și am ajuns astăzi la peste 15.000 operații efectuate și la peste 70.000 pacienți, cu o cifră de afaceri de peste patru milioane de euro în 2020. Anul trecut am reușit să realizăm aproape 3.700 de intervenții, circa două treimi fiind operații de cataractă. Pe de altă parte, am avut trei luni cu activitate aproape zero, când am preluat doar urgențe, ceea ce ne-a afectat în primul rând cash flow-ul. Din fericire, avem o poziție financiară stabilă și nu a fost nevoie să facem disponibilizări; am folosit timpul respectiv pentru a ne concentra pe alte proiecte, cum ar fi rebrandingul din 2020 și refacerea website-ului. Din punctul meu de vedere, reușita unui business în acest domeniu depinde în primul rând de calitatea actului medical. Atunci când rezultatele operațiilor sunt bune, restul – pacienți, încasări, dezvoltarea afacerii – vine de la sine.”

O operație unică

În toate cele patru clinici există un singur medic care face operații: doctorul Holhoș însuși. „Avem o echipă de medici, foarte buni diagnosticieni, care realizează aproape toate consultațiile și investigațiile de specialitate. Eu mă ocup în special de operații, cu programări în zile diferite pentru fiecare clinică. Probabil în viitor, odată cu extinderea rețelei de unități dincolo de perimetrul celor patru județe în care suntem acum prezenți, vom avea mai mulți medici care să realizeze operații.”

În prezent, clinica Dr. Holhoș din Sibiu este singura din Transilvania – și a doua din țară – unde se fac operații laser Presbyond. Aceasta este una dintre cele mai complexe intervenții laser de chirurgie refractivă, destinată pacienților de peste 40 ani care suferă de prezbitism, o afecțiune care îi afectează pe aproape toți oamenii odată cu înaintarea în vârstă. Cauza principală este pierderea elasticității cristalinului, ceea ce înseamnă că pacientul nu mai vede bine nici de foarte aproape, nici de departe. Astfel, se reduce mult așa-numita profunzime de câmp, adică intervalul de distanțe la care o persoană obișnuită vede bine – de la pagina unei cărți la obiecte foarte îndepărtate.

Operațiile de chirurgie refractivă vizează corectarea acestor diferite defecte de focalizare pe retină. În esență, ochiul este un sistem complex de prisme și lentile, care funcționează împreună pentru a proiecta o imagine clară pe retină, la fel cum obiectivul unui aparat de fotografiat proiectează un cadru pe senzor, care o transformă la rândul său într-o poză digitală.

Uneori, din diverse motive – medicale sau pur și simplu din cauza înaintării în vârstă –, ochiul nu își mai poate îndeplini funcția de a focaliza corect imagini ale unor obiecte aflate aproape sau la distanță.

Există mai multe modalități pentru a corecta aceste defecte de vedere, dar toate funcționează după același principiu: modificarea opticii corneei, fie cu ajutorul unui laser care alterează curbura acesteia, fie prin implantarea unei lentile sub cornee. De altfel, de aceea se și numesc intervenții de chirurgie refractivă.

„Presbyond este o operație unică prin faptul că poate corecta vederea binoculară, grație căreia putem vedea clar la toate distanțele”, explică medicul, În trecut, soluția pentru prezbitism însemna, de cele mai multe ori, două perechi de ochelari (una pentru citit, una pentru vederea la distanță). O opțiune rămâne operația cu implant de cristalin trifocal, care permite eliminarea dioptriilor cauzate de prezbitism, aceasta numărându-se printre operațiile realizate în rețeaua Dr. Holhoș. „Operația Presbyond este însă o operație laser minim invazivă, care constă într-o intervenție asupra ambilor ochi. La ochiul dominant (de obicei, dreptul) se intervine pentru a corecta vederea la distanță, iar asupra celui non-dominant, pentru vederea de aproape. Astfel, ambii ochi văd bine la distanțe intermediare, ceea ce ușurează mult sarcina creierului. Rezultatul este că pacientul nu mai are nevoie nici măcar de ochelari de vedere”, arată Dr. Holhoș.

Operații și investigații avansate

Clinicile Dr. Holhoș oferă întreaga gamă de operații oftalmologice, mai puțin transplantul de cornee, care implică o birocrație considerabilă: operații de cataractă, operații de chirurgie refractivă și operații de retină, cele mai complicate din oftalmologie. Se fac, de asemenea, operații laser pentru glaucom, intervenții crosslinking pentru keratoconus (subțierea corneei) etc.

Clinicile rețelei oferă, de asemenea, o serie de investigații precum tomografie oftalmologică, tomografie în coerență optică, topografie corneană, ecografie oculară, angiografie, angiofluorografie etc.

Dr. Teodor Holhoș efectuează toate tipurile de operații refractive cu laser: Laser Excimer PRK, FemtoLASIK, SMILE și Presbyond. Intervențiile SMILE, FemtoLASIK și Presbyond se fac doar la clinica din Sibiu, dar există planuri pentru extinderea acestora și în celelalte clinici.

Dr. Holhoș a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și are la activ numeroase stagii de practică, traininguri și cursuri de specialitate în Europa de Vest și SUA.

Profil de pacient angajat la corporație: tânăr, lucrează la calculator, cu boală avansată

„Am avut pacienți încă din prima zi. Aproximativ 10% dintre cazuri au legătură cu timpul petrecut în fața ecranelor (TV, tabletă, PC, telefon) sau cu stilul de viață; în timp, se poate ajunge inclusiv la cataractă. Zece procente par puțin, dar subliniez că acestea sunt cazuri perfect prevenibile, determinate de factori precum condițiile de muncă, utilizarea ecranelor, stresul, hipertensiunea sau diabetul. Peste 30% dintre pacienții noștri ajung târziu la consult, când deja boala e avansată și nu se mai poate interveni cu ușurință, fie că vorbim aici de cataractă, glaucom sau de alte afecțiuni. Noi recomandăm tuturor companiilor care au angajați care lucrează mult în fața ecranelor să îi trimită la un control oftalmologic o dată la 2 ani, chiar în lipsa oricăror afecțiuni, cu atât mai mult acum, în perioada aceasta, când utilizarea display-urilor digitale a cunoscut o creștere și mai amplă. Prevenția e mult mai ieftină decât tratamentul.”