Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susține că “momentul în care efectele jocului politic devin nocive pentru societate și economie, depășindu-se limitele rezonabilului, reprezintă un semnal de alarmă pentru țară”.
“Remarcăm cu îngrijorare că, în plină criză politică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat întreruperea procedurilor de concurs aflate în derulare, pentru PNRR si programele operationale, ceea ce poate duce la un blocaj instituțional major și întârzia implementarea. În pragul aprobării oficiale a PNRR de către Comisia Europeană, această măsură poate aduce din nou România în centrul atenției și pune sub semnul întrebării capacitatea noastră de a implementa un set esențial de reforme, pentru care ne aflăm deja în contratimp. Continuitatea instituțională și urmărirea constantă a interesului public trebuie să prevaleze în fața oricărui interes politic, indiferent de partidul sau coaliția aflate la guvernare”, a declarat AOAR.
În opinia reprezentanților Asociației, această măsură nejustificată riscă să împiedice atingerea primelor ținte din plan și să ducă la blocarea ulterioară a PNRR din cauza incapacității instituționale.
Asociația Oamenilor de Afaceri din România recomandă însă respectarea calendarului și a procedurilor, în vederea operaționalizării PNRR, pentru ca MIPE să poată pregăti în mod adecvat structurile și echipele necesare implementării proiectelor majore de țară.