FacebookTwitterLinkedIn

Conform estimărilor, partidul centrist al președintelui Macron a obținut puțin peste 10% din voturi, în timp ce Adunarea Naţională, partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen, s-a clasat sub așteptări, informează BBC News.

Cu toate acestea, partidul centrist al lui Macron va participa weekendul viitor la turul doi al alegerilor.

Marine Le Pen, care nu a candidat în aceste alegeri, dar a condus campania partidului său, a descris participarea scăzută în aceste alegeri – un absenteism de aproximativ 66% – drept un „dezastru civic”. În plus, aceasta a dat vina pe incapacitatea guvernului de a inspira încredere în instituțiile politice.

Francezii sunt chemați la urne pentru a alege noi consilii pentru cele 12 regiuni continentale ale Franței, insula Corsica, plus patru teritorii de peste mări, precum și 96 de departamente.

Pe buletinul de vot sunt înscriși mai mult de 15.700 de candidați pentru 4.100 de posturi.

Conform unui sondaj Ipsos, la ieșirea de la urne, partidul conservator Les Républicains a câștigat 27% din voturi, acesta este urmat de Adunarea Națională cu 19%, în timp ce Partidul Verzilor, Partidul Socialist și partidului centrist care-l sprijină pe președintele Emmanuel Macron, au obținut scoruri în jurul a 11 procente.

Aceste alegeri sunt foarte importante pentru lumea politică din Franța, deoarece ele reflectă starea de spirit a alegătorilor înainte de alegerile prezidențiale care sunt programate la mai puțin de un an distanță.