Represiunea Chinei împotriva minelor de criptomonede s-a extins și în provincia Sichuan din sud-vestul țării, iar acest lucru pare să fi dus la o scădere semnificativă a puterii de procesare a Bitcoinului.
Cea mai mare monedă digitală din lume a scăzut luni dimineața cu 7%, coborând sub 33.000 dolari pentru prima dată din 8 iunie, potrivit datelor Coin Metrics. Au scăzut și rivalii mai mici, precum ar fi Etherium (-8%) și XRP (-7%).
Multe mine bitcoin din Sichuan au fost închise duminică, după ce autoritățile din provincia sud-vestică a Chinei au ordonat oprirea minelor criptografice, potrivit unui raport al ziarului Global Times, susținut de Partidul Comunist. Se estimează că peste 90% din capacitatea minieră a bitcoinului din China este închisă, scrie Reuters.