FacebookTwitterLinkedIn

Cea mai mare parte a uzinei din Bremen, unde lucrează peste 12.000 de angajaţi, va fi afectată, dar numai o mică parte dintre cei 6.500 de angajaţi de la Rastatt vor avea programul de muncă redus, a anunţat grupul auto german. De asemenea, sunt reduse schimburile săptămâna aceasta la fabrica Daimler din Kecskemet, Ungaria, unde sunt aproximativ 4.700 de angajaţi, transmite producătorul german, citat de Agerpres.

La începutul anului, angajaţii de la cele două fabrici şi cei de la uzina Daimler din Kecskemet, Ungaria, au avut program de muncă redus tot din cauza deficitului de cipuri pentru industria auto.

Deficitul în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Pe de-o parte producătorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri, iar în paralel cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice. Astfel, producătorii de automobile trebuie acum să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart, iar în România are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.