Față de edițiile anterioare, când nu existau restricții de socializare, microbiștii vor urmări meciurile de la EURO 2020 preponderent de acasă.
În acest context, evoMAG estimează vânzări de peste 5.000 de televizoare în perioada mai – iulie din acest an și ia în calcul un plus de peste 10% a numărului de televizoare comercializate în 2021 față de anul anterior.
„După un început de an cu o stagnare a vânzărilor de televizoare, vedem, acum, un interes mai mare din partea clienților către astfel de echipamente, generat, în mare parte, de reluarea evenimentelor sportive, de prețurile tot mai accesibile pentru televizoare cu tehnologie de ultimă generație și de intrarea în portofoliu a unor modele noi cu specificații și funcții care permit vizualizarea cu mai mare ușurință a conținutului plătit și accesul la diferite platforme de streaming”, a punctat Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.
Categoria de televizoare înregistrează, de la începutul anului, și o creștere a prețului mediu de achiziție. Spre deosebire de anul trecut, clienții sunt dispuși să plătească mai mult acum pentru un televizor. Astfel, prețul mediu pentru un televizor a urcat de la 1.100 de lei, în 2020, la peste 1.300 de lei anul acesta.
S-au modificat și preferințele românilor în legătură cu dimensiunile televizoarelor, susțin reprezentanții evoMAG. Potrivit acestora, clienții vor ca ecranele produselor achiziționate să fie tot mai mari, iar acum, sunt interesați de televizoare cu diagonala ecranului, în medie, de 43 de inci (109 cm), față de 32 de inci (81 cm) în trecut. Totodată, o categorie tot mai mare de clienți cumpără televizoare foarte mari, de peste 70 de inci (170 cm), și mai scumpe.