Unii văd lucruri care există și întreabă „De ce?”. Alții visează la lucruri care nu au fost niciodată și întreabă „De ce nu?”. Pe de o parte un act de curaj, pe de altă parte o modalitate de a aplana un posibil conflict. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nici nu ar fi amuzantă o societate fără conflicte. Ar fi chiar plictisitoare. Sigur că vă întrebați ce beneficii aduc conflictele.
În definiția clasică, conflictul reprezintă o opoziție deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc., divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacțiunii sociale. În „Dicționarul de Psihologie” de N. Sillamy, conflictul este definit ca „lupta de tendințe, de interese; situație în care se găsește un individ supus unor forţe vectorial opuse şi de puteri aproape egale”.
Există numeroase clasificări ale conflictelor, în funcție de diverse criterii, dintre care cele mai importante sunt localizarea (conflicte intrapersonale/intrapsihice şi extrapersonale/sociale), vizibilitatea (manifeste şi nemanifeste), natura (biologice, psihologice, socioculturale), părțile implicate (endogene-exogene, simetrice-asimetrice), scopul (centrate pe problemă sau pe structură), nivelul (disconfort, incident, neînțelegere, tensiune, criză) etc. Nu putem trăi în permanenţă în conflict cu noi înșine, aşa cum nu putem nici cu ceilalți. Şi atunci, după ce clarificăm cauzele, ar fi bine să ne orientăm către rezolvarea conflictelor.
Conflictele pot avea mai multe cauze, definite, clarificate de psihologi, ca de exemplu incompatibilitatea dintre persoane, dintre credințele lor, multitudinea nevoilor care se cer a fi satisfăcute și care, poate la un anumit moment, nu sunt în concordanță cu ale celorlalți, comunicarea absentă sau defectuoasă, comportamente neadecvate, agresivitatea, conflictul de norme, competențe sociale dezvoltate nesatisfăcător. Nevoia de conflict este ca un drog și nimeni nu e protejat de el.
De-a lungul vieții ne confruntăm deseori cu situații conflictuale și cu siguranță vedem că rezultatele conflictelor pot fi constructive (se instalează o armonizare a vieții personale, în sensul că persoana își formează noi atitudini, noi trăiri, învață să se autoaprecieze adecvat) și distructive (apar sentimente de depreciere în ceea ce privește propria persoană, de neîncredere în forțele proprii).
Gestionarea conflictelor și rezolvarea problemelor, spunea cineva, sunt parte din același proces. Se poate intui că în conflicte participă tot felul de emoții, pozitive sau negative. Emoțiile negative (neîncrederea, furia, teama, rușinea etc.), mai ales dacă sunt necunoscute, nevalidate de cealaltă baricadă (ceea ce poate provoca ofensă), pot duce la blocaje în împăcare chiar dacă problema are rezolvare, partea adversă refuzând continuu orice propunere. Trăirile negative resimțite de una dintre părți pot duce la conflicte interminabile atunci când aceasta simte că îi sunt atacate valorile (identitatea, principiile) sau dacă omului îi sunt atacate interesele imediate este posibil ca emoțiile negative să provoace reacții foarte virulente.
Trăirile emoționale pozitive, în schimb, influențează conflictele în sensul rezolvării lor mai facile, mai rapide. Buna dispoziție implică lipsa agresivității, ceea ce duce la atitudini cooperante între părți. Pozitivitatea mai implică ingeniozitate, respect, disponibilitate crescută către obținerea acordului. Pentru a rezolva un conflict este necesar ca mai întâi să îl înțelegem, dincolo de emoțiile și stările pe care el ni le provoacă.
Atunci când ne aflăm într-o dispută cu un partener de relație, de orice tip ar fi ea, de cele mai multe ori ne dorim ca totul să dispară, iar relația să revină la starea ei normală. Dar dacă s-a ajuns la tensiune, atunci cel mai probabil va trebui să facem noi ceva pentru a obține acest lucru și nu să așteptăm să se rezolve ca prin minune. Înainte de a ne ocupa de problemă, trebuie să ne transformăm adversarul în colaborator oferindu-i încredere, timp și suport emoțional și obținând un acord din partea lui asupra disponibilității de a remedia situația.
De curând, o bună prietenă mi-a mărturisit că singura soluție pe care a găsit-o a fost comunicarea. Ea e cel mai important instrument pe care îl aveți la dispoziție – comunicarea eficientă, sinceră. Renunțați la orgoliu și mărturisiți-vă partea de vină, oferiţi scuze, apoi exprimați-vă dorința de a repara totul și, în același timp, recunoașteți că persoana respectivă și relația cu ea sunt importante pentru dumneavoastră. Dacă nu sunteți vinovatul, deși acest lucru este discutabil pentru că e nevoie de doi pentru a fi bine și tot de doi pentru a fi rău, atunci, cu la fel de multă deschidere, începeți o discuție care să diminueze sau să șteargă emoțiile negative, atât ale dumneavoastră, cât și ale celuilalt.
Oricine ar fi vinovat, așa cum spun experții Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, e necesar ca primul pas să fie făcut repede, clar și bine. Orgoliul este cel mai mare dușman pe care l-ați putea avea acum. Dacă îl acceptați, el va prelungi gustul amar de după dispută, indiferent cine și-a asumat responsabilitatea culpabilității.
