FacebookTwitterLinkedIn

 

Încurajarea adoptării unui stil de viaţă sănătos este de fapt o strategie pe termen lung în beneficiul afacerii tale. În primul rând, relaţiile de serviciu se transformă în o a doua familie, se leagă prietenii şi oamenii se apropie unii de alţii, motiv pentru care cu toţii doresc binele celuilalt. Apoi, imaginea fiecărui angajat este o piesă de puzzle din imaginea de ansamblu a companiei. Cu cât fiecare parte arată mai bine şi mai îngrijită, cu atât creşte prestigiul afacerii tale. Iată cum îi poţi motiva.

Exemplul personal

Credibilitatea este esenţială când le vorbeşti oamenilor despre obiceiuri. Nu poţi să ai un stil de viaţă dezordonat şi să promovezi hrana sănătoasă şi mişcarea regulată, atâta timp cât corpul tău arată cu totul altceva. Indiferent că o conştientizează sau nu, de cele mai multe ori tu eşti un model pentru echipa pe care o conduci. Aşadar, dacă doreşti să ai angajaţi care adoptă un stil de viaţă sănătos, asigură-te că devii exemplul pozitiv. Dacă tu consumi mâncare gătită sănătos la cuptoare cu aburi şi microunde, poate îi vei convinge şi pe ei să renunţe la junk food. Dacă tu bei apă în loc de băuturi carbogazoase în timpul şedinţelor, cu timpul o vor face şi ei. Totul este să vadă beneficiile de care te bucuri tu, de rezistenţa corpului şi de starea de spirit pozitivă şi restul va veni de la sine.

Asigură condiţii sănătoase la birou

Condiţiile de lucru nu reprezintă doar obiectul unui contract între angajator şi angajat. De calitatea infrastructurii pe care le-o pui la dispoziţie depinde starea lor generală şi implicit randamentul. Cu cât au instrumente mai performante, cu atât pot şi ei performa. Scaunele ergonomice şi ecranele cu protecţie sunt un minim pentru perioada de lucru efectiv din faţa calculatorului. Dacă există un loc pentru gustări, însărcinează persoana desemnată cu aprovizionarea să elimine de pe listă bombele calorice, carbohidraţii şi zahărul în exces. Apa este esenţială, încheie un contract cu o companie de calitate. Dispunerea birourilor şi asigurarea unei luminozităţi naturale corespunzătoare sunt alte decizii câştigătoare pentru tine şi angajaţii tăi.

Protejează nefumătorii

Nu-i poţi discrimina pe colegii tăi fumători, însă nici nu-i poţi expune pe cei nefumători. Amenajarea locurilor speciale de fumat nu este doar o îndeplinire a legii în vigoare, ci şi o măsură de siguranţă pentru echipă. Cu toate acestea, asigură-te că locul nefumătorilor este mai primitor, astfel încât să-i atragă şi pe cei din tabăra cealaltă.

Redu din timpul petrecut pe scaun

Postura greşită la birou şi sedentarismul sunt obiceiuri care pun în pericol sănătatea ta şi a angajaţilor tăi. Acolo unde este posibil, redu perioada de şedere efectivă. Încurajează-i să poarte convorbirile telefonice clasice în picioare, în birou, pe holuri sau chiar în curte. Discuţiile 1 la 1 sau în grup pot fi purtate şi în regim dinamic, în mişcare, nu doar ţintuiţi la o masă de lucru. Prin gesturi mici se deprind obiceiurile sănătoase.

Invită specialişti

Oricât de multă autoritate ai avea, s-ar putea să nu fii suficient de convingător. Aceasta se poate compensa prin invitarea unor specialişti în sănătate, sociologie, nutriţie, mentorat sau leadership. Dacă este posibil să-i inviţi în persoană la sediu, veţi câştiga cu toţii din interacţiunea personală. Dacă nu, organizează o sesiune video şi rămâi în mijlocul lor până la final. Partea de Q & A de la final este de multe ori cea mai captivantă.

O echipă sănătoasă este o armă puternică în mâna fiecărui lider. Deprinderea unor obiceiuri pozitive de alimentaţie, mişcare şi lucru în echipă reprezintă cea mai bună strategie de marketing, HR şi implicit business.