Calitatea vieții noastre depinde de „calitatea” emoțiilor noastre. Numai că emoțiile pe care le simțim ale „noastre” sunt uneori ale celor din jur și noi doar le oglindim, fără să ne dăm seama. Se numește Contagiune Emoțională și (ni) se întâmplă în fiecare zi, acasă, dar și la birou (pentru cine mai ajunge pe-acolo).
Cum apare contagiunea emoțională?
Acest fenomen se referă la tendința oamenilor de a-și sincroniza vocea, expresiile, mișcările și chiar comportamentele cu ale celor din jur, replicând, în final, emoțiile la care sunt expuși. E un proces recunoscut și studiat la oameni, dar și la primate și la câini și se petrece rapid: întâi recunoaștem în mod automat emoția la care suntem expuși (prin observarea limbajului verbal și nonverbal al celorlalți), apoi îi imităm (cineva zâmbește și noi îi zâmbim înapoi, cineva ridică vocea și noi răspundem pe ton ridicat) și după aceea apare contagiunea (imitarea declanșează în noi o stare similară cu cea la care am reacționat).
Astfel ajungem să preluăm neconștient din climatul emoțional în care petrecem mai mult timp: familie, prieteni, colegi. Dar și prieteni virtuali. Cu toate că nonverbalul e personaj principal în acest proces de transfer, un anumit grad de contagiune emoțională apare inclusiv în on-line-ul nostru cel de toate zilele. Un controversat experiment desfășurat de Facebook (fără acordul userilor ), împreună cu Universitatea Cornell, susține chiar că există dovezi ale unei „masive contagiuni mentale” în rândul celor care folosesc rețelele sociale. Mai exact, oamenii preiau starea emoțională care reiese din news feed-ul lor. Iată încă un motiv pentru detox de social media, dacă mai era nevoie. Cu plăcere.
Ce vor neuronii-oglindă de la viața noastră?
În mare parte, de vină pentru acest transfer emoțional sunt faimoșii „neuroni-oglindă”. Ei sunt un fel de „senzor social” prin care dăm sens acțiunilor unei alte persoane, înțelegem ceea ce gândește și ce simte, empatizăm cu ea și îi intuim acțiunile. De exemplu, dacă vedem o expresie speriată pe fața cuiva, acești neuroni trimit informația în zona din creierul nostru care declanșează frica, iar zona respectivă devine tot mai activă. Ca și cum noi înșine am experimenta emoția cu pricina. Ca și cum noi înșine am fi celălalt. Ca și cum am fi unul.
Într-un fel, contagiunea emoțională e doar o altă dovadă tardivă prin care știința (neuropsihologia în acest caz) vine să ateste ceea ce spun dintotdeauna marile religii, we are all connected. Și atunci când preluăm emoții pozitive și ne simțim mai bine decât înainte, și atunci când preluăm hate sau emoții negative și ne simțim mai prost decât înainte. Privilegiile unității.
Cum putem folosi contagiunea emoțională pentru a ne crește calitatea vieții?
Să identificăm oamenii și mediile care ne contagiază negativ și să le punem limite. Da, există oameni toxici. Chiar TU poți fi unul dintre ei.
Multă vreme am crezut că „oamenii toxici” sunt nimic mai mult decât un concept frivol lipsit de bază științifică, un soi de Men in Black sau de Darth Vader și prietenii săi. Însă dacă evaluăm toxicitatea relațională prin prisma contagiunii emoționale, această etichetă capătă sens. Și, atunci, merită să ne întrebăm: cine sunt, de fapt, oamenii toxici pentru mine?
Răspunsul este dat de starea noastră interioară – cu toții avem un „termostat emoțional”, adică un anume nivel de energie, încredere, concentrare și bună dispoziție care ne caracterizează. Ei bine, persoanele care ne secătuiesc constant aceste resurse și ne perturbă negativ „termostatul” pot deveni toxice pentru noi.
Printre cele mai familiare tipologii de oameni toxici, se numără:
Criticul de serviciu – cel care de principiu nu e de acord cu ceea ce faci sau ce spui, îți pune la îndoială competențele și vrea să te atragă în discuții și conflicte. Astfel te face să pierzi timp și energie pentru a-i aduce contraargumente. De la el poți prelua neîncredere, vinovăție, agitație.
Hiperprotectorul – poate fi părintele sau prietenul tău, plin de intenții bune și sincere, dar incapabil însă să te susțină din cauza temerii că ai putea greși sau ai putea păți ceva. Îți vrea binele… prea mult. Astfel ajunge să îți submineze încrederea și planurile și te face să rămâi blocat în ezitare și indecizie. Sub influența lui, poți pierde oportunități valoroase preluând o teamă paralizantă de eșec.
Victima permanentă – sigur îl știi, e cel care tot timpul se plânge de ceva, aka The Drama Queen sau King. Problemele lui sunt mari, multe și din vina altora. Nu își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni și se hrănește din atenția celorlalți, minimizând constant provocările de viață pe care le-ar putea avea la rândul lor. Te contagiază cu sentimente de vinovăție, milă și îngrijorare față de situații care nu te privesc și care, uneori, nici nu sunt reale.
Mincinosul compulsiv – e cel care distorsionează faptele și inventează lucruri despre el însuși, despre alții și, cel mai probabil, despre tine. Îți poate deturna focusul de la lucrurile importante, te face să devii suspicios și să îți pierzi încrederea.
Narcisistul – îl recunoști după tendința de a ieși în față, de a vorbi mult, de a culege laurii, dar de a-și declina vina. Emană multă încredere în sine și nu lasă spațiu pentru dialog, pentru colaborare sau pentru creșterea celorlalți. În preajma lui, poți acumula resentimente și poți dezvolta complexe de inferioritate.
Și lista poate continua. Ce e de făcut?
Să preluăm responsabilitatea pentru propriile emoții. Și pentru aportul pe care îl avem noi înșine în a crea un mediu plăcut în jur.
Cum putem influența în bine vibe-ul din cercul nostru?
În primul rând, având grijă la limbajul nostru. Și verbal, și nonverbal. Cuvintele ne influențează biochimia cerebrală, așa că merită să ne submanifestăm stările proaste și să ne supramanifestăm stările bune. Putem contribui la buna dispoziție a grupului din care facem parte alegând să mulțumim cât mai des, să complimentăm cu entuziasm și să dăm glas bucuriei și optimismului, de fiecare dată când apar în noi. Dacă ne plac glumele, cu atât mai bine! Râsul activează noi circuite neuronale și ne stimulează rapid creativitatea. Dar putem contribui și prin a zâmbi cât mai des și a folosi expresii calde, binevoitoare. De asemenea, mai ales când ne găsim prinși în medii emoționale nocive, să preluăm conștient sarcina de a îmbunătăți noi atmosfera. Primul pas pentru a putea influența un tipar disfuncțional e să modificăm rolul pe care îl jucăm noi.
Ce altceva mai putem face? Să ne dezamorsăm emoțiile negative. Nu e realist „să ne lăsăm toate problemele la ușă”, dar ne putem aplana stările proaste în cel puțin trei moduri:
Recunoscându-le și vorbind cu ceilalți despre ele – este demonstrat că simpla denumire a emoțiilor reduce activitatea amigdalei și scade nivelul de stres;
Punându-ne corpul în mișcare – starea emoțională este direct influențată de poziția corpului și de nivelul de energie, deci primul pas în a ne îmbunătăți dispoziția este să facem ceva diferit cu corpul nostru. Simplul fapt de a ne ridica în picioare e în măsură să schimbe modul în care circulă energia.
Acceptând emoțiile în interiorul nostru, fără a le permite să ne ghideze modul în care relaționăm (ca și cum emoția negativă ar fi un musafir nepoftit, pe care îl primim în casă, dar nu îl lăsăm să devină stăpân). Principiul aici se poate rezuma astfel: „Este permisă emoție, dar nu orice comportament”.
Să investim în interacțiunile care ne aduc o stare de bine.
Se spune că suntem media celor cinci persoane cu care petrecem cel mai mult timp. Adică, dacă evaluăm nivelul de bună dispoziție al persoanelor din cercul nostru cu note de la 1 la 10, media lor va reflecta în mare măsură starea noastră. În acest caz, ne putem întreba periodic ce persoane optimiste, vesele și încurajatoare cunoaștem? Cum ne propunem să le atragem în viața noastră și, mai ales, ce trebuie să facem pentru a le ține aproape?