O bună prietenă s-a întors recent dintr-o călătorie pe care a perceput-o ca pe cea mai fascinantă aventură trăită până acum, deși nimic nu fusese conform planului. Se aștepta, acolo, la o temperatură plăcută de 14 grade, în schimb, pe timpul nopții, a beneficiat de una de minus 13 grade; pe toată durata sejurului a primit aceeași mâncare, ba chiar, la un moment dat, a rămas fără apă, fapt destul de grav. În plus, într-una din zile, soțul ei și-a pierdut, fără motiv evident, cunoștința. „Ce dezamăgire, ce păcat că această vacanță a fost așa un eșec!”, i-am spus eu, evident marcată de tonul poveștii. Nu mică mi-a fost mirarea când mi-a răspuns: „Am fost mai fericită ca oricând acolo!”.
Învățăm din povești că fericirea nu depinde de lucruri externe, ea se află mereu în noi. Cel înțelept nu va pretinde schimbarea a ceea ce se întâmplă în jur, ci decide, mai degrabă, să lucreze la ceea ce are loc în interiorul propriei ființe, alegându-și conștient starea de spirit. Așa cum un artist alege culorile care să ilustreze tabloul pe care îl realizează, tot așa și noi putem alege culorile cu care ne înveșmântăm propria existență. De fapt, cu cât mă gândesc mai bine, cu atât realizez că una dintre deciziile care contează cu adevărat este decizia conștientă de a fi fericit. Altfel este precum spune Jules Renard: dacă s-ar clădi casa fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare.
Un profesor renumit de psihologia publicității a șocat multă lume când a spus că singuri ne amăgim cu știrile de la televizor, ce ne transmit vești proaste, și cu reclamele, ce ne dau vești bune. Deși simplistă teoria, ea are mult
realism și înțelepciune în conținut. Deși poate nu suntem dispuși să o facem, trebuie să recunoaștem că avem disponibilitatea de a ne minuna de reclamele fascinante, stând și așteptând ca produsul miraculos, odată achiziționat, să ne provoace fericire instantanee. O fericire care ne este cumva înmânată pe tavă. Preferăm să ne alegem rolul de „victime inocente”, apărându-ne cu orice preț această poziție, în loc să îndepărtăm gândul că aceasta vine din circumstanțe externe și să recunoaștem importanța pe care o are responsabilitatea pentru propria fericire. Dacă totuși conștientizăm, ne dăm seama că stilul de viață, în care nu avem timp să ne tragem nicio secundă sufletul, vine din teama de a nu realiza că existăm propriu-zis. Tratăm durerea extremă cu sport și adrenalină până la refuz, cu realizare profesională în exces și chiar cu ciocolată din abundență.
Fiecare dintre noi are de făcut o alegere reală în ceea ce privește fericirea: fie așteptăm până lucrurile se întâmplă conform planului pe care minuțios îl facem, ceea ce poate presupune o veșnică așteptare, deci implicit o stare de nemulțumire, fie decidem să ne facem timp, în mod regulat, să trăim fiecare moment, decuplându-ne de la a ne face rău prin starea de așteptare. Am realizat, în timpul încercărilor din viața personală și profesională, că e de preferat să găsim zilnic un ritm care să ne permită să fim conștienți și bucuroși de noi înșine și să respirăm propria existență ușor, la fiecare pas. Realizăm astfel că, de fapt, pentru orice există o singură soluție: să fim fericiți fără motiv. Pur și simplu, doar pentru a ne satisface înclinația firească spre fericire.
Ori de câte ori ne concentrăm pe un singur aspect al vieții noastre, tindem să supraestimăm măsura în care acel lucru are impact asupra satisfacției de viață în general. Daniel Kahneman, preocupat de convingerile și iluziile iraționale care influențează modul în care luăm decizii referitoare la starea noastră de bine, a inventat termenul de „iluzia concentrării”. De exemplu, oamenii tind să creadă că locuitorii din altă țară sunt mai fericiți datorită doar climei de care se bucură. Este foarte puțin probabil ca cineva, poate doar dacă lucrează la meteo, să dedice o lungă perioadă din timpul zilnic pentru a aprecia starea vremii. Cum rămâne cu banii? Oamenii mai bogați sunt mai fericiți? Da, sunt, dar doar atât timp cât se gândesc la bogăția lor. O iluzie a concentrării, similară, vine și din excesul de atenție acordat trupului frumos și s-ar putea ca acesta să fie și unul dintre motivele pentru care oamenii cred că ar fi mai fericiți dacă ar arăta mai bine. Sigur că înfățișarea este importantă pentru fericire, însă doar atât timp cât omul se gândește la cum arată. Nu este o idee bună să facem asta tot timpul.
Suntem fericiți cât timp ne apreciem viețile, valorificându-ne fiecare trăsătură și, totodată, conferind un sentiment sănătos sensului în viață. Dincolo de paradoxul general al fericirii, la care ne gândim fiecare dintre noi, există și niște paradoxuri specifice ale fericirii. Fericirea provine nu neapărat din a obține ceea ce dorim, ci din a dori ceea ce obținem și ce avem deja. Să fii preocupat de fericire poate fi și contraproductiv, dar la fel de bine poate fi și ignorarea completă a acestei stări. În general, experiențele, munca, mulțumirea vin în sprijinul fericirii, dar găsirea acesteia nu trebuie să fie aleatorie, ci o permanentă aventură personală. Lucrurile bune din care este formată ea alcătuiesc un sistem. Viața fericită nu poate fi compusă doar din lucruri bune, unele lucruri rele fiind prețul pe care îl plătim pentru a le atinge pe cele bune. Să le ajustăm pe toate la măsura umană, iar acceptarea este secretul în ce privește calitatea călătoriei prin viață. Este nevoie de foarte puțin pentru a fi fericit și tot ce îți trebuie găsești în tine, fiecare purtând în sine propria fericire.