Cele mai multe investiții, ale căror reprezentanți legali sunt femeile, sunt finanțate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri.
„Pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3), AFIR a acordat finanțare în valoare totală de aproximativ 58 milioane de euro pentru 3.857 de beneficiari femei. Pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole și pomicole, AFIR a finanțat investiții realizate de 275 de femei. Valoarea totală a proiectelor finanțate în cadrul submăsurilor 4.1 și 4.1a este de 92 milioane de euro. Sprijin pentru înființarea de activități non-agricole în zone rurale (pensiuni agroturistice, ateliere meșteșugărești, coafor, servicii diverse) au obținut 362 de femei, în cadrul submăsurii 6.2. Valoarea totală a investițiilor non-agricole finanțate de AFIR se ridică la 22,4 milioane euro”, se arată într-un comunicat AFIR remis la redacție.
Tot prin PNDR 2020, au primit sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea în mediul rural de activități non-agricole 112 femei, valoarea finanțărilor obținute fiind de peste 20 milioane de euro. Aceste finanțări acordate prin submăsura 6.4 au acoperit investiții foarte diverse, de la pensiuni agroturistice, cabinete veterinare, fabricarea produselor textile, activități meșteșugărești și până la service-uri auto.