FacebookTwitterLinkedIn

Odată cu finalizarea tronsonului de Linie Electrică Aeriană 400 kV Oradea Sud-Nădab, în anul 2020, gradul de realizare a Inelului de 400 kV al României atins este de 70%, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Proiectul investiţional de completare a Axului de 400 kV Banat, parte a Inelului de 400 kV al României, marchează progrese importante prin retehnologizarea a două staţii-cheie: Reşiţa şi Timişoara. 

Aceste investiţii, cu o valoare totală de aproximativ 42 de milioane de euro, vor face posibilă închiderea Inelului de 400 kV al României în zona de vest, un proiect strategic pentru securitatea alimentării cu energie electrică a ţării şi implicit pentru consolidarea reţelei electrice de transport şi a interconexiunii cu reţelele statelor vecine.

Proiectul de retehnologizare a staţiei Timişoara se află într-o etapă matură de execuţie, termenul de finalizare a lucrărilor fiind anul 2024. Investiţia, în valoare de circa 18 milioane de euro, este una complexă şi vizează atât retehnologizarea staţiei existente de 110 kV, cât şi construirea unei staţii noi cu tensiunea de 400 kV care va permite implementarea proiectului de trecere la tensiunea de 400 kV a Axului Porţile de Fier – Reşiţa – Timişoara – Săcălaz – Arad (Axul de 400 kV Banat), un obiectiv strategic al Planului de Dezvoltare a Reţelei Electrice de Transport 2020-2029.