Obiectivul principal al exerciţiului multinaţional „Sea Shield 21″ îl reprezintă verificarea şi consolidarea nivelului de interoperabilitate şi de cooperare dintre Forţele Navale Române şi celelalte categorii de forţe din Armata României, diferite structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi alte forţe navale NATO, notează Agerpres.
Activităţile de instrucţie sunt conduse de Comandamentul Flotei, forţele participante fiind din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.
Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte şi fregata „Regina Maria”.