Angajații din industria hotelieră ar fi trebuit să înceapă munca la 1 aprilie, însă din cauza stării de urgenţă, care a pus pe pauză turismul, nu au mai fost chemați.
Mai mulți dintre cei care au rămas șomeri au protestat marți, 13 mai, în Mamaia şi au cerut celor responsabili reguli clare pentru repornirea turismului intern.
De asemenea și proprietarii celor mai importante hoteluri din România au anunțat că fără ca Guvernul să vină cu reguli clare de funcționare, nu vor primi turiști. Astfel, majoritatea hotelurilor de pe litoral, de la munte şi din Delta Dunării vor rămâne închise.
Prețul la cazările pe litoral nu ar trebui să crească
Pe de altă parte, Federaţia Patronatelor din Turism solicită ajutoare financiare pentru angajaţi şi reducerea taxelor. Mai exact, pe litoral, preţurile la cazare nu ar trebui să crească.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu a declarat pentru Ştirile Pro TV că, în acest moment, nu este luată nicio decizie cu privire la condiţiile în care pot funcţiona hotelurile.
În plus, potrivit unui studiu făcut de una dintre cele mai mari agenţii de turism din România, 71% dintre turiştii români şi-au păstrat rezervările făcute la hotelurile din ţară, 15 % dintre ei nu ştiu dacă vor mai călători, iar 14% au renunţat deja la vacanțe.