În 2022, 96% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-29 de ani din UE au declarat că folosesc internetul în fiecare zi, comparativ cu 84% din populația adultă, arată un studiu realizat de Eurostat.
Cele mai mici cote ale utilizării internetului în rândul tinerilor au fost înregistrate în Italia și Bulgaria, cu 94%, iar cele mai mari, la 100%, în Irlanda și 99% în șapte state membre UE: Malta, Luxemburg, Portugalia, Cehia, Lituania, Slovenia și Letonia.
În timp ce tinerii au raportat cote foarte mari de utilizare zilnică a internetului în fiecare țară, a existat o variație mai mare între utilizatorii adulți. În medie, diferența dintre ponderea tinerilor și a adulților care folosesc zilnic internetul în UE a fost de 12 puncte procentuale (pp). În Țările de Jos, Suedia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Belgia și Luxemburg, acest decalaj nu a depășit 7 pp.
Alte țări UE au raportat cote mari de utilizare zilnică a internetului în rândul tinerilor, dar un decalaj considerabil mai mare față de adulți sunt Croația și Grecia (21 pp), Portugalia și Bulgaria (ambele 19 pp), și Polonia și România (ambele 18 pp).
Potrivit datelor, în 2022, 84% dintre tineri au folosit internetul pentru rețelele de socializare, iar unele dintre celelalte utilizări au fost citirea știrilor online (68%) și internet banking (64%).
Din cauza pandemiei de COVID-19, majoritatea activităților online au cunoscut o creștere, iar utilizarea internetului pentru cursuri online a sărit de la 13% în 2019 la 35% în 2021. Cu toate acestea, în 2022, acest procent a scăzut la 28% (-7 pp), dar este încă mult mai mare decât în 2019.