FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, miercuri, pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.

În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah pentru evacuarea cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică şi le vor oferi asistenţa necesară până la Cairo, de unde vor fi transportaţi în România.

Totodată, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo şi Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene în vederea finalizării operaţiunilor de evacuare şi pentru ceilalţi cetăţeni români şi membri de familie ai acestora care au solicitat sprijin şi încă se află în Fâşia Gaza, notează Agerpres.

Primul grup de români şi membri de familie, format din 93 de persoane, a fost evacuat marţi din Gaza.