FacebookTwitterLinkedIn

Afacerile grupului Diana, din Râmnicu Vâlcea – unul dintre cei mai cunoscuți jucători din industria locală a cărnii –, au crescut constant în ultimii 10 ani, pe fondul investițiilor realizate.

Grupul Diana a fost înființat de antreprenorul român Dumitru Crăciunescu în aprilie 1991, iar în prezent acesta este condus de soția antreprenorului și de cele două fiice, Diana şi Adina Crăciunescu. În ciuda contextului economic mai puțin predictibil, în ultimii trei ani, antreprenoarele au investit în special în modernizarea liniilor de producție, a extinderii rețelei proprii de magazine, și, mai nou, în achiziția de noi businessuri. În prezent, din grupul Diana fac parte două companii: Diana SRL și Diana Com SRL (rețeaua de retail), iar anul trecut grupul vâlcean a achiziționat integral și compania Magic Tic Tac, producătorul brandului Pescăria Magic. Anul trecut, grupul Diana a înregistrat o cifră de afaceri ce depășește 540 de milioane de lei. De asemenea, profitul grupului a fost de peste 12,8 milioane de lei, iar numărul de angajați a trecut de 1.100 de persoane.