FacebookTwitterLinkedIn

Se află la cârma unuia dintre cei mai cunoscuți retaileri autohtoni de mai bine de aproape 30 de ani. Alături de soțul ei, Dorina Mutu a pus bazele businessului Annabella în anul 1994, atunci când cei doi au deschis un magazin de fructe și legume în județul Vâlcea.

Renumele pe care îl au cei doi soți în retailul local este strâns legat și de o mișcare realizată de aceștia în anul 2016. Atunci, Annabella a achiziționat trei magazine MegaImage, magazine pe care retailerul internațional a fost condiționat să le vândă de către Consiliul Concurenței. Pentru 2023, cei doi antreprenori și-au propus să continue strategia de extindere a businessului. Astfel, la începutul lunii ianuarie, Annabella a inaugurat un nou magazin, acesta fiind magazinul cu numărul 99 la nivel de rețea. Rețeaua de magazine Annabella este considerată cel mai puternic jucător român din comerțul alimentar. Cei doi antreprenori dețin în portofoliu și fabrica de conserve din legume și fructe Râureni, pe care au cumpărat-o în anul 2008. Annabella, care operează reţeaua de magazine, a raportat în 2021 o cifră de afaceri de peste 388 de milioane de lei şi un profit net de 15,6 milioane de lei. Tot în 2021, Annabella Fabrica de Conserve Râureni SA a înregistrat o cifră de afaceri ce a depășit 155 de milioane de lei și un profit net de peste 20 de milioane de lei.