De 22 de ani, Doris Andronescu conduce Sanador, unul dintre cei mai mari furnizori privați de servicii medicale din România.
Este absolventă a Facultății de Medicină Generală din cadrul UMF București, doctorand în științe medicale și unicul acționar al companiei Sanador, fondată în anul 2001, împreună cu soțul ei, Florin Andronescu. Sanador este în prezent o companie de referință în sistemul medical din România. În 2011, a fost inaugurat Spitalul Clinic Sanador, cel mai mare spital privat multidisciplinar din țară. În 2019, s-a lansat Centrul Oncologic Sanador, cel mai complex centru oncologic din România. În 2021, a fost deschisă Clinica Sanador Floreasca din București, având cea mai modernă platformă de imagistică medicală. În cei 22 de ani de activitate, compania condusă de Doris Andronescu a înregistrat mai multe premiere: primul compartiment de primiri urgențe din sistemul privat (21 de linii de gardă), primul centru oncologic integrat din sistemul privat, primul transplant hepatic la un spital privat din țară și primul bloc operator complet digitalizat. Sanador a introdus constant în folosință cele mai noi echipamente și tehnologii medicale. În 2021, ultimele date financiare disponibile arată că Sanador a obținut un profit net de 38,5 milioane de lei, în creștere cu 64,2% față de anul precedent, fiind cel mai mare profit de la lansarea afacerii.