FacebookTwitterLinkedIn

Și cum poate ajuta SAP Signavio

Companiile și mediile în care operează acestea au devenit din ce în ce mai complexe și mai volatile de-a lungul timpului. Sunt supuse unor schimbări mai rapide și mai frecvente ca niciodată, astfel că jucătorii din piață se întreabă cum pot ține pasul cu astfel de medii foarte dinamice de business, dar și cum pot să atingă succesul. Pentru a răspunde la aceste întrebări, organizațiile trebuie să dobândească cât mai multă claritate, iar asta se rezumă în definitiv la numitorul comun – procesele. Tot ceea ce facem este compus din mici pași care creează procese, iar acestea, puse împreună prin interconectare, creează un business. Prin urmare, managementul proceselor oferă mijloacele de a înțelege și de a gestiona acest tablou complex. Și aici intervin soluțiile precum cele oferite de SAP Signavio. Acum, de ce anume ar trebui, mai exact, să luați în calcul o analiză a proceselor? 

  • În ziua de azi, abilitatea de a se ajusta rapid este un avantaj competitiv

În vremurile actuale, a face afaceri este comparabil cu a naviga având de-a face cu vânturi care își schimbă constant direcția. Într-o manieră similară, condițiile de piață se schimbă. Totuși, companiile pot încă să ajungă la destinație; tot ceea ce au nevoie este să își ajusteze cursul. Trebuie să schimbe modelele de business, iar asta presupune o schimbare a proceselor, a modului în care este condusă compania și în care sunt îndrumați angajații de către lideri și în general, a modului în care sunt desfășurate operațiunile. Și totul trebuie făcut într-un ritm alert, deoarece schimbarea a devenit noua normalitate – aducând cu ea atât riscuri, cât și oportunități. 

Dincolo de perturbările generale ale lanțului de aprovizionare, evenimente neprevăzute precum războiul din Ucraina, sau blocarea timp de trei luni a Canalului Suez de către nava cargo Ever Given în 2021 au dezvăluit o nouă realitate pentru multinaționale, dar și pentru companii locale care își desfășoară activitatea în Europa Centrală și de Est. Practic, peste noapte, centre importante de producție au fost închise, resursele nu au mai fost disponibile, piețele au devenit inaccesibile, iar clienții au dispărut. 

”Am resimțit aceste consecințe imediat, în întreaga regiune și cu precădere în țările vecine, precum Polonia. Cu toții observăm prețurile în creștere pentru materii prime, stimulate și de către inflație. Dar putem privi asta și ca pe o oportunitate pentru companiile producătoare de a găsi modalități mai inteligente de organizare a muncii. Ce s-ar întâmpla dacă ar alege un loc diferit pentru o fabrică? Ce s-ar întâmpla dacă ar gestiona diferit echipele, implementând astfel noi structuri organizaționale? SAP Signavio poate prezice astfel de scenarii și poate susține companiile să-și dezvolte noi avantaje competitive”, a subliniat Thomas Duschek, Head of Sales SAP Signavio Middle and Eastern Europe.

  • Procesele stau la baza tuturor activităților pe care le întreprindem

Dincolo de factorii externi, există și factori interni ce influențează modul în care companiile fac afaceri. Având în vedere sistemele disparate și numeroasele procese de business din cadrul companiilor, decidenții descoperă că pierd cel puțin parțial controlul asupra operațiunilor. Asta se traduce în lipsa unei priviri de ansamblu asupra modului în care sunt efectuate sarcinile în companie. Proiectele de transformare ajung să rămână blocate fie din cauza confuziei create de lipsa de transparență, fie pentru că rămân într-o etapă pilot pentru prea mult timp, pe fondul dificultăților în a identifica o cale către progres. 

Luând în calcul atât factorii externi, cât și pe cei interni care pot afecta un business, a devenit tot mai clar că procesele s-au transformat într-o disciplină strategică. Acestea sunt modul în care sunt îndeplinite sarcinile zilnice – de la lucruri simple, precum un angajat care dorește concediu, sau trimiterea unei facturi, până la activități complexe, precum urmărirea tuturor componentelor necesare pentru asamblarea unui automobil. Procesele sunt, desigur, interconectate, astfel că optimizarea unuia va avea efecte și asupra următorului, influențând în paralel și relația cu angajații, partenerii sau clienții finali. 

SAP Signavio este o nouă achiziție în portofoliul SAP, însă este totodată o soluție pe care companiile și piața în general o doreau de multă vreme. 

”Transformarea digitală începe cu Signavio! Introducerea unei soluții software standardizate la nivelul întregii companii pentru a eficientiza procesele, a reduce erorile umane și a optimiza alocarea resurselor poate contribui la remodelarea unei organizații. Mă bucur să descopăr cum clienții din Europa de Sud-Est profită de oportunitate și se îmbarcă într-un proces complex, asigurându-se totodată că înțeleg ce urmează, alegând mai întâi Signavio. Cel mai important atu al Signavio este că e o unealtă pentru toți decidenții din companii și nu doar pentru departamentele de IT. Astfel, pot fi implicate în procesul de transformare toate liniile de business, asigurând succesul pe termen lung al proiectelor”, a declarat Josephin Galla, Managing Director SAP Southeast Europe.

Soluțiile oferă companiilor mai mult decât posibilitatea de a obține rapid insight-uri despre propriile sisteme. Acestea ajută și la identificarea blocajelor, oferă recomandări pentru procese și le pun imediat în legătură cu descoperirea, reinventarea și modelarea proceselor. Astfel, SAP Signavio este singurul ofertant din piață care propune o astfel de abordare end-to-end. ”Nu este doar o unealtă și nu este doar un produs. Este o soluție end-to-end care oferă posibilități unice de adaptare și răspuns rapid și eficient la schimbările care au loc în jurul nostru. Cu ajutorul vizualizării, companiile pot face toate acestea pe cont propriu, fără să mai apeleze la consultanți sau să creeze proiecte mari și complicate”, a explicat Duschek.

Cu ajutorul SAP Signavio, companiile au posibilitatea de a vedea cum orice schimbare pe care o fac în infrastructura lor poate influența business-ul – în bine sau în rău. Pot înțelege procesele existente, pot crea o hartă a scenariului final pe care îl doresc, în vreme ce platforma oferă recomandări personalizate, bune practici și repere pentru a susține debutul transformării. ”Companiile din regiunea Europei Centrale și de Est devin din ce în ce mai conștiente de potențialul soluțiilor pe care le oferim, astfel că suntem într-o perioadă de creștere semnificativă. Această plusvaloare pe care o construim în prezent se bazează pe cei 50 de ani de experiență în domeniu ai SAP. Astfel, oferim din ce în ce mai multă îndrumare pentru companii în funcție de afacere sau de industrie”, a subliniat Duschek.

  • Procesele influențează experiența angajaților la locul de muncă

Procesele pot avea un impact major asupra experienței de lucru a angajaților. Când oamenii sunt constrânși să folosească sisteme lente, complicate, redundante sau ineficiente, frustrarea nu va întârzia să apară. În timp, aceasta se poate transforma într-un sentiment că timpul lor nu este apreciat, aceștia ajungând, în cele din urmă, să se detașeze de munca pe care o prestează. Gestionarea proceselor joacă un rol esențial în îmbunătățirea experienței generale a angajaților la locul de muncă și în asigurarea unei transformări digitale de succes. Deși schimbarea este uneori întâmpinată cu ezitare, în circumstanțele potrivite și cu factori de decizie care adoptă o abordare centrată pe procese și acordă prioritate experienței utilizatorului atunci când implementează schimbările, oamenii se pot adapta la acestea.

„La baza succesului fiecărei organizații se află oamenii săi. Ținând cont de acest lucru, organizațiile ar trebui să se concentreze pe crearea unor medii de lucru plăcute, prin adaptarea constantă la nevoile angajaților, iar procesele sunt o parte integrată a experienței de lucru a acestora. Trebuie să ne asigurăm că ascultăm atent și că nu subestimăm ceea ce îi demotivează pe oameni și, prin urmare, afectează succesul companiilor”, a menționat Diana David, Managing Director SAP România.  

  • Ideea că ”durează prea mult” nu mai este un argument

În funcție de ce urmăresc companiile atunci când vine vorba de procesele lor, există soluții care oferă rezultate rapide. SAP Signavio oferă insight-uri imediate și susține capabilitățile de adaptare rapidă. Cu capacitățile sale de analiză avansată, ajută organizațiile să identifice rapid domeniile potențiale de îmbunătățire a proceselor lor de afaceri, permițându-le să acționeze pe baza unor recomandări concrete și a unor criterii de referință la nivel de industrie. Asta ajută companiile să își optimizeze procesele, să reducă costurile și să-și sporească eficiența. 

Mai mult, SAP Signavio permite organizațiilor să modeleze rapid procese și parcursuri bazate pe conținut de bune practici, ceea ce ajută la impulsionarea eforturilor de colaborare sub o valoare comună și la guvernanța proceselor. Astfel, companiile se pot adapta rapid la schimbările din piață și la cerințele sporite ale clienților, asigurându-se că rămân competitive pe termen lung.

Să luăm SAP Signavio Process Insights drept exemplu. Soluția poate oferi plusvaloare în mai puțin de 14 minute, analizând rapid o bază de date live a clienților, generând un model și propunând măsuri de îmbunătățire. Capacitatea de a trasa procesele și de a identifica blocajele și redundanțele este valoroasă pentru organizațiile care doresc să își optimizeze fluxurile de lucru și să își îmbunătățească eficiența în general. Cu ajutorul rapidității, al valorii și experienței, acestea își pot transforma procesele în scurt timp și cu eficiență sporită.

  • Procesele pot ajuta la atingerea scopurilor privind sustenabilitatea

Având în vedere criza socială și climatică pe care o experimentăm și de asemenea, faptul că consumatorii, autoritățile de reglementare și investitorii cer produse și servicii mai durabile, companiile sunt presate să își reducă amprenta asupra mediului și să facă din sustenabilitate una dintre prioritățile lor de top. Asta presupune ca business-urile să se întoarcă la esența tuturor activităților pe care le desfășoară: operațiunile și procesele. 

Sustenabilitatea poate fi integrată în cadrul proceselor, iar insight-uri practice cu privire la întregul lanț valoric pot fi create – toate acestea prin transformarea proceselor de business. Organizațiile au nevoie de o nouă structură de date care să acopere parametrii de sustenabilitate, de noi posibilități de evaluare pentru a crea perspective și de o conexiune a perspectivelor cu acțiunile din cadrul proceselor. Prin intermediul unei soluții precum SAP Signavio Business Transformation Suite, organizațiile au uneltele necesare pentru a integra sustenabilitatea în procese, inclusiv în modelarea datelor și a proceselor sau analiza proceselor. Aceste instrumente pot sprijini organizațiile care vor să identifice zonele în care își pot reduce impactul asupra mediului, să își optimizeze operațiunile și să îmbunătățească responsabilitatea etică și socială. Prin integrarea sustenabilității în cadrul proceselor, organizațiile pot avea business-uri nu doar mai sustenabile, ci și mai profitabile, îndeplinind cerințele investitorilor, legiuitorilor și clienților, în același timp reducându-și și impactul asupra planetei. 

Studiu de caz: Cum și-a aliniat și optimizat Hochland procesele de business cu ajutorul SAP Signavio

Prezența Hochland pe mapamond începe cu facilitățile de producție din Europa și continuă cu filiale ale companiei prezente la distanțe considerabile, în SUA și chiar în Australia. Astfel, producătorul de lactate se prezintă ca un business în creștere și cu țeluri ambițioase. Pentru a standardiza operațiunile și a răspunde rapid la schimbările apărute în business, Hochland a căutat să implementeze o nouă infrastructură inteligentă ERP. Înainte de asta, însă, compania avea nevoie de o punte între departamentele de IT și alte zone din business, pentru a ajuta fiecare departament să înțeleagă modul în care se va desfășura procesul de migrare. Hochland a căutat o soluție care să ajute la crearea condițiilor ideale pentru migrare, dar care să și permită o imagine de ansamblu a proceselor și a legăturilor acestora cu sfera IT.

Decidenții din cadrul Hochland au conștientizat schimbările continue ale cerințelor clienților, dar și faptul că piețele locale și diversele locuri de producție au nevoi diferite. Totodată, țelurile companiei sunt semnificative: creștere, sustenabilitate, eficiență, digitalizare și în același timp, atingerea unui grad ridicat de atractivitate ca angajator. Aceste scopuri au fost însă încetinite de lipsa unui sistem centralizat care să armonizeze procesele de business, iar nevoia acestuia a devenit din ce în ce mai mare odată cu creșterea companiei.

În urma implementării SAP Signavio, Hochland și-a atins scopul de aliniere a departamentelor de IT cu obiectivele globale de business, punând totodată accent pe nevoile individuale ale unităților companiei. Firma a reușit să identifice procesele relevante astfel încât să desemneze responsabilități și roluri de proiect clare, iar decidenții au obținut o imagine clară a situației actuale a companiei, dar și un ghid către atingerea unor noi obiective. Hochland are acum procese core optimizate și are toate resursele necesare pentru a răspunde rapid la nevoile schimbătoare ale clienților. În final, compania se bucură și de valoare adăugată prin simplificarea și optimizarea simultană a proceselor.