Licitația publică (etapa I) a fost organizată de către Agenția Naţională “Apele Române” (ANAR), pentru sezoanele estivale 2025-2034. Valoarea chiriei ofertate a fost cu 22% mai mare decât preţul de pornire.
Potrivit ANAR, este vorba de 28 de subsectoare de plajă (dintr-un total de 71) reprezentând o suprafaţă de 27 hectare (din cele 75,88 de hectare), adică 35%. Suprafeţele închiriate sunt situate în staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi în municipiul Constanţa şi au două tipuri de destinaţii: agrement turistic (recreere) şi agrement cu funcţie sportivă – ambarcaţiuni cu/fără motor. Cele mai mari suprafeţe se află în staţiunea Mamaia.
Din 131 de oferte primite, 115 au fost valabile, ceea ce reprezintă o pondere de aproximativ 88%. Pentru fiecare subsector de plajă, a fost nevoie de cel puţin două oferte valabile, conform legislaţiei în vigoare.
Criteriile aplicate în procedura de evaluare a ofertelor au fost: preţul oferit – 40%; capacitatea economico-financiară – 10%; protecţia mediului înconjurător – 10%; condiţiile specifice impuse de natura bunului închiriat – 40%.
Conform prevederilor legislative, 50% din suma încasată va reprezenta venit la bugetul de stat, iar diferenţa de 50% se va utiliza pentru investiţii destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.
Perioada de închiriere este de zece ani, în acord cu prevederile HG nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii bunurilor imobile, proprietate publică a statului şi OUG nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, ambele cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a permite operatorilor economici amenajarea suprafeţelor de plajă în următorul sezon estival, Administraţia Naţională “Apele Române” va demara în perioada imediat următoare o nouă procedură de licitaţie publică, care va viza atât scoaterea la închiriere a suprafeţelor de plajă neadjudecate în această etapă, cât şi celor unde contractele de închiriere au expirat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.