FacebookTwitterLinkedIn

O scrisoare trimisă în 1493 de Cristofor Columb regelui Ferdinand al II-lea al Spaniei a fost vândută, la o licitație organizată de Casa Christie’s, cu suma de 3,9 milioane de dolari.

Scrisoarea a ajuns la Christie’s de la reprezentanții unei biblioteci private din Elveția. Specialiștii casei de licitații au considerat că documentul are importanță istorică, indiferent de fluctuațiile pe care le înregistrează în ultimii ani reputația lui Cristofor Columb, și au estimat valoarea acestuia la 1,5 milioane de dolari.  

Columb a devenit un personaj controversat din cauza rolului pe care l-a jucat în luarea în sclavie a populațiilor indigene din America. Din 2018 încoace, peste 40 de statui ale lui Columb au fost îndepărtate, iar în unele state americane nu se mai sărbătorește Ziua lui Columb, ci Ziua Popoarelor Indigene.

Datată martie 1493, scrisoarea lui Columb este adresată regelui Ferdinand al II-lea și reginei Isabella. Exploratorul scrie că a ajuns în ceea ce crede că este un arhipelag de insule din Oceanul Indian și descrie frumusețea locurilor: palmieri, munți uriași, râuri limpezi și păsări care cântă. Totodată, se laudă că a luat câțiva băștinași „timizi și temători” și i-a urcat pe una dintre corăbii pentru a-i aduce în Spania.  

Scrisoarea, care reprezintă singurul document scris despre primele călătorii ale lui Columb în America, a fost inițial redactată în spaniolă, după care autoritățile spaniole au trimis-o la Roma, unde a fost tradusă în latină și multiplicată în câteva zeci de exemplare în tiparnițele Sfântului Scaun. Apoi a fost distribuită localnicilor, stârnind ceea ce ar putea fi descris drept o frenezie mediatică incipientă.

Un astfel de document nu a mai fost scos la licitație din 1966. O scrisoare similară face parte din colecția British Library, o alta a fost achiziționată, în 2004, de la un dealer de cărți rare, de un colecționar din Atlanta cu suma de 875.000 de dolari.