Aproape o treime dintre părinții din România consideră că utilizarea excesivă a tehnologiei poate favoriza sedentarismul în rândul copiilor, în timp ce practicarea sportului este percepută tot mai mult ca o responsabilitate a familiei, potrivit unui studiu realizat de D&D Research pentru Vodafone România.
Datele cercetării arată că părinții nu resping utilizarea tehnologiei, ci îi recunosc rolul în dezvoltarea copiilor. 41% dintre respondenți consideră că tehnologia poate reprezenta o resursă pentru educație, 31% pentru sănătatea fizică, 30% pentru sănătatea mintală, iar 25% pentru orientarea vocațională.
Folosirea excesivă a dispozitivelor digitale generează și preocupări. Sedentarismul și interacțiunile online necontrolate sunt menționate de câte 29% dintre părinți, în timp ce 28% se tem că tehnologia îi poate îndepărta pe copii de realitate.
Aproximativ 45% dintre părinții incluși în cercetare sunt preocupați de educația și viitorul copiilor, iar peste 32% indică sănătatea acestora drept o preocupare importantă în contextul dezvoltării tehnologice. În același timp, aproape jumătate dintre respondenți afirmă că problemele financiare asociate situației economice și inflației reprezintă o sursă de îngrijorare.
În ceea ce privește activitatea fizică, părinții consideră că sportul are un rol important în dezvoltarea copiilor. Mișcarea în natură și sporturile de echipă sunt indicate de câte 45% dintre respondenți, în timp ce 42% consideră importantă descoperirea talentelor și aptitudinilor sportive. Implicarea regulată în activități sportive este menționată de 40% dintre părinți, iar dezvoltarea abilităților fizice de 37%.
Cercetarea relevă percepția că responsabilitatea pentru implicarea copiilor în activități sportive revine în prezent în principal familiilor. Potrivit concluziilor studiului, presiunile financiare și costurile asociate acestor activități pot limita accesul unor copii la sport și, implicit, oportunitățile de identificare și dezvoltare a talentelor. În cadrul cercetării este menționată și comparația cu perioada de acum aproximativ trei decenii, când sportul era considerat mai activ promovat în școli și prin programe susținute de stat.
Un alt rezultat este legat de implicarea mediului privat. 81% dintre părinții chestionați consideră că marile companii private din România ar trebui să dezvolte programe destinate sprijinirii talentelor și potențialului copiilor. Educația este domeniul indicat cel mai frecvent, de 53% dintre respondenți, urmat de sănătatea fizică și mintală, cu 39%, și orientarea copiilor pentru viitor, cu 38%.
În privința viitorului profesional, 51% dintre părinți indică drept prioritate descoperirea potențialului și ghidarea vocațională a copiilor. Pregătirea pentru locurile de muncă ale viitorului și susținerea fetelor pentru a-și valorifica potențialul la același nivel cu băieții, în sport, educație și profesie, sunt menționate de 49% dintre participanții la studiu.
Rezultatele indică faptul că părinții sunt interesați nu doar de limitarea efectelor negative ale utilizării tehnologiei, ci și de identificarea unor contexte în care copiii să își poată descoperi interesele, aptitudinile și direcția profesională.
Studiul a fost realizat de D&D Research pentru Vodafone România printr-o anchetă sociologică față în față, prin metoda CAPI, pe un eșantion național de 1.073 de părinți cu copii cu vârste între 0 și 18 ani. Marja maximă de eroare este de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.