Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu) este prăznuită de Biserică pe 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian).
Naşterea Domnului, sau Crăciunul, este primul praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului.
Naşterea după a trup a Mântuitorului Iisus Hristos a avut loc într-o peşteră din Betleemul Iudeii, când împărat al Imperiului Roman era Octavian Augustus (27 î.d.-14 d.Hr.), iar guvernator al provinciei Siria, de care ţinea şi Iudeea, era Quirinius. Rege în Iudeea era Irod Idumeul (37 î.d.-4 d.Hr.).
Sărbătoare nouă şi veche, cum spunea Sfântul Ierarh Ioan Hrisostom sau Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, „luminătorul şi dascălul lumii, stâlpul şi întărirea Bisericii”, căci atunci, la mijlocul secolului al-IV-lea, era cunoscută de puţin timp.
„Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea” – Sfântul Ioan Gură de Aur – “Predici la duminici şi sărbători”.
„Ceea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor! (…)
În Cuvântul său la Naşterea Domnului (25 decembrie), Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur spune:
„Numai una voiesc să mai adaug, şi apoi voi încheia. Să ne bucurăm de bucuria căreia ne-am făcut părtaşi prin Naşterea lui Hristos, şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om, să-L proslăvim pentru această întrupare a Sa, şi după puterile noastre să-I aducem cinste şi mulţumire, însă lui Dumnezeu nu-I este plăcută altă mulţumire, decât aceea ca noi să ne mântuim sufletele noastre şi să ne silim a face fapte bune”.