FacebookTwitterLinkedIn

BMW Group România a depășit, în premieră, pragul de 5.000 de unități, în anul 2023, și a obținut cele mai bune performanţe. Ce urmează?

Pe segmentul premium, BMW a încheiat anul 2023 pe prima poziție, în ceea ce priveşte înmatriculările, cu un total de 4.689 de unități (+57%). Este pentru prima dată când marca depăşeşte pragul de 4.000 de înmatriculări într-un an, și aceasta deja din luna noiembrie. Această performanţă poziţionează BMW pe primul loc în segmentul premium.

La baza creșterilor vânzărilor BMW în România, în anul 2023, au stat modelele care au debutat în ultima perioadă pe piaţă – de la restilizările pentru BMW X5/X6, până la BMW X1, Seria 7/i7 sau XM. Acestea au fost apreciate şi au generat vizibilitate puternică, inclusiv pentru marcă. 

BMW X5 rămâne cel mai de succes model al mărcii în 2023, cu 818 livrări și este urmat de BMW Seria 3, cu 632 de unităţi şi BMW X3 cu 391 de livrări. Piața din România și-a exprimat interesul pentru sistemul de tracţiune integrală xDrive, patru din cinci modele livrate local fiind cu tracţiune integrală.

„Aceste modele completează o gamă foarte variată de produse, care acoperă toate soluţiile de propulsie – de la diesel ultraeficient la modele electrice performante, dar şi toate segmentele premium. Oferta este susţinută de un program de finanţare foarte puternic şi flexibil, de la soluţii de leasing financiar cu dobândă fixă la produse cu valoare reziduală garantată. Avem modele valoroase, finanţarea optimă şi la baza acestora o reţea puternică de dealeri, care investesc continuu în dezvoltarea de noi soluţii şi în servicii”, spune Josef Reiter, director general BMW Group România.

Problemele de producţie şi logistice post-Covid şi cele generate de criza de semiconductori au fost rezolvate, în mare parte, ceea ce a permis companiei să răspundă mai bine cererii în creştere, potrivit directorului general BMW Group România.

Sunt factori care au avut impact semnificativ asupra vânzărilor, precum schimbările în preferințele consumatorilor sau influențele economice.

„Clasa de mijloc se dezvoltă, mai ales în regiunile urbane, susţinută de dezvoltarea puternică a unor industrii, precum cea de IT. Performanţa în vânzări este legată de performanţa economiei naţionale. Economia s-a dezvoltat constant, pe măsură ce PIB-ul a crescut, mai ales raportat la populaţie – este evoluţia care poate să pună în valoare potenţialul pieţei locale”, precizează Josef Reiter.

Vezi aici dosarul complet 24 pentru 2024

România are cel mai bun ritm de creştere a PIB-ului din regiune în ultimii ani şi, raportat la populaţie, PIB a crescut la nivelul Ungariei şi Poloniei, peste Slovacia. 

Există mereu campanii care au avut efect în stimularea cererii.

„În fiecare an lansăm o serie de campanii tactice pentru susţinerea vânzărilor. Cele mai importante sunt legate de pachete de finanţare tot mai moderne. Dezvoltăm treptat servicii cu valoare reziduală garantată, inclusiv o serie de pachete noi de leasing operaţional dedicate persoanelor fizice şi companiilor mici”, precizează Josef Reiter.

Aceasta implică şi o componentă importantă de schimbare a mentalităţii pieţei, trecând de la o paradigmă orientată către proprietate, la utilizare. „Pe măsură ce clienţii din România văd valoarea acestei abordări, aşa cum se întâmplă în piețe precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania, dar şi Polonia, credem că putem să ne extindem către grupuri tot mai mari de clienţi. Serviciile de finanţare au potenţialul de a face modelele premium tot mai accesibile”, punctează Josef Reiter.

În 2023, BMW a fost liderul pe piaţa premium şi este pe locul opt în clasamentul general al pieţei, în faţa mai multor mărci de volum. Sunt câteva segmente unde BMW are o performanţă puternică, peste media pieţei. „Avem prima poziţie în segmentul automobilelor premium, o dovadă a aprecierii tehnologiei noastre. Sunt mai multe segmente unde modelele noastre se impun între preferinţele românilor, cele mai importante exemple sunt BMW X5 şi BMW X6 în segmentul SUV, sau BMW Seria 5, în segmentul executiv sedan”, subliniază Josef Reiter.

Pentru modelele electrice şi plug-in hybrid, BMW este în primele poziţii în piaţă. Producătorul german se menține la nivelul anului 2022, cu 25% modele electrificate din totalul livrărilor, 10% modele electrice şi 16% modele plug-in hybrid. În topul celor mai de succes modele electrice, i4 a urcat pe prima poziţie, cu 130 de unităţi, urmat de iX, cu 80 de unităţi şi nou lansatul iX1, cu 68 de unităţi. Oferta de modele BMW electrice este în creştere și va ajunge la opt modele şi cel puţin 16 variante de propulsie în 2024, odată cu lansarea noilor BMW iX2 şi i5 Touring. 

Oferta acoperă mai multe modele, inclusiv versiuni M, aşa cum este BMW i4 M50, modele de lux – i7 sau iX, sau modele premium accesibile, aşa cum este BMW i4 35, cel mai accesibil model din gama BMW Seria 4 Gran Coupe chiar şi fără Rabla Plus, sau BMW iX1 20, un SUV compact premium.

Cel mai căutat model electric al mărcii, BMW X5, este şi cel mai de succes model PHEV, cu 196 de unităţi, aproximativ un sfert din totalul livrărilor. Este urmat de BMW X3, cu 97 livrări şi BMW Seria 5 cu 64 de unităţi.

2024 va aduce o diversificare a gamei de automobile electrice cu un exponent în fiecare segment şi cel puţin două versiuni de sisteme de propulsie electrice pentru fiecare nou model.

Deja unul din patru automobile BMW livrate pe piaţa din România este electric sau plug-in hybrid. Aproximativ 10% din vânzările BMW sunt modele electrice şi 15% plug-in hybrid. MINI are o poziţie şi mai puternică, deja unul din patru modele livrate este electric în 2023.

Gama de modele electrice se diversifică constant. „În 2024 vom ajunge la opt modele şi 16 variante de motorizări pentru BMW şi odată cu relansarea gamei MINI la trei modele şi cel puţin șase variante de motorizări pentru marca britanică”, spune directorul general BMW Group România.

La nivel global, BMW își propune să ajungă la o cotă de 50% din vânzările electrice până în 2030, MINI urmând să facă complet tranziţia către electrificare la începutul următorului deceniu.

Evoluţia către electrificare nu se desfăşoară uniform la nivel global. Este condiţionată şi de factori externi, aşa cum sunt programele de susţinere a achiziţiei de maşini electrice sau dezvoltarea infrastructurii electrice şi de încărcare. 

„În ceea ce priveşte programul Rabla Plus, spunem de multă vreme – este esenţială o strategie pe termen mediu şi lung care să dimensioneze raportarea pieţei la program şi să nu genereze şocuri pe măsură ce programul este, în mod natural, diminuat. În acelaşi timp, infrastructura devine tot mai importantă, poate să facă maşinile electrice relevante pentru mai multe grupuri de clienţi”, precizează Reiter.

Este vorba despre o infrastructură de încărcare de putere mică, dar foarte densă, în zonele rezidenţiale, care să dea şansa utilizatorilor să încarce peste noapte uşor şi la preţuri mici. „Trebuie să vorbim de o infrastructură de încărcare de mare putere pe marile coridoare de transport. Trebuie să pregătim infrastructura electrică, atât de transport de energie, cât şi de transport, şi este necesară tranziţia către soluţii smart grid. Acestea sunt premisele externe esenţiale pentru dezvoltarea pieţei de electrice”, concluzionează CEO BMW Group România.

Josef Reiter spune că erau obişnuiţi cu o piaţă mult mai conservatoare în ceea ce priveşte deschiderea utilizatorilor de automobile către conectivitate, gadgeturi şi alte tehnologii similare, iar acum au observat că există o adopţie mult mai rapidă a pieţei pentru aceste soluţii. Un exemplu, este că nouă din 10 automobile BMW şi MINI livrate în România în 2023 sunt deja conectate la aplicaţia MyBMW/MINI App, prin care utilizatorii au acces la o gamă largă de soluţii şi servicii – de la controlul de la distanţă al unor funcţii ale maşinii, aşa cum este climatizarea, la posibilitatea de a face online programări în service.

„Digitalizarea nu este un buzz word, o idee la modă căreia vrem să ne alăturăm; digitalizarea aduce beneficii reale şi clienţii observă şi apreciază asta”, mai spune Josef Reiter.

Producătorul german explorează permanent noi direcții și noi grupuri cărora se adresează pentru a-și susține evoluția. Comparativ cu mixul de modele de pe pieţele mature, ponderea modelelor mai accesibile din totalul modelelor este mult mai mică. „Vorbim de o aşa-numită piramidă inversată – unde volumele sunt invers proporționale cu preţurile. Odată ce România se dezvoltă, credem că pătura de mijloc devine tot mai puternică şi poate asigura mai departe dezvoltarea noastră şi putem extinde vânzările în segmentul compact şi mediu. Aceasta este una din cele mai importante oportunităţi de dezvoltare pe termen mediu”, mai arată CEO-ul BMW Group România. 

Noile servicii BMW Connected Drive Store și contactless în service, serviciile digitale, în general, deschid noi oportunităţi pentru a îmbunătăţi experienţa de utilizare a automobilului. „Cu experienţa digitală şi contactless în service, clienţii au foarte multă flexibilitate. Pot face programări online, cu transparenţă în ceea ce priveşte intervalele libere. Pot lăsa automobilul în service indiferent de oră, cu predarea cheii într-un box special. Primesc explicaţii video despre maşină pentru a înţelege mai bine necesarul intervenţiei. Apoi primesc un deviz digital şi pot plăti factura online, pentru ca în final ridicarea să se facă prin acelaşi sistem de drop-box, indiferent de oră”, explică CEO BMW Group România.

Acest ecosistem de servicii aduce mai multă flexibilitate și transparenţă. Cu BMW ConnectedDrive Store pot fi actualizate o serie de abonamente de servicii digitale, aşa cum este actualizarea de hărţi sau transferul de date. Funcţionalitatea este disponibilă şi pentru modele mai vechi, chiar şi cu producţie acum 10 ani, în funcţie de echipare.

Pentru modele moderne, pot fi activate o serie de funcţii noi, dincolo de cele din echiparea iniţială a maşinii – sisteme de asistenţă sau lumini de exemplu. Opţiunile variază în funcţie de echiparea iniţială a maşinii, asigură mai multă flexibilitate în utilizarea de funcţii şi sisteme noi cu plata pentru activare permanentă, lunară sau anuală, cu posibilitatea, în anumite situaţii, să facă şi teste gratuite pentru perioade scurte de timp. Fără costuri iniţiale mai mari şi cu costuri de activare sensibil mai mari faţă de echiparea iniţială de fabrică, utilizatorii pot (în funcţie de model şi de echipare) să activeze funcţii noi pentru maşini, cu impact atât în experienţa zilnică de utilizare, cât şi în valoarea de revânzare.

„Pentru modelele echipate cu sistemul de operare 9.0 bazat pe Android Automotive, clienţii pot instala aplicaţii 3rd party, inclusiv jocuri, aplicaţii de ştiri sau cele mai importante aplicaţii de muzică şi audio streaming, aşa cum este Spotify, Deezer, TuneIn radio sau Tidal”, explică Josef Reiter.

Popularitatea BMW merge mult dincolo de succesul comercial şi a fost construită peste decenii. BMW este parte din cultura locală, un adevărat fenomen cultural, cu comunităţi puternice de fani şi proprietari de modele clasice. Marca are un set de ingrediente foarte speciale, care construiesc imaginea specială în România – fascinaţia locală pentru tehnologia germană, emoţia experienţei de condus, calitatea premium, după cum spune Josef Reiter.