FacebookTwitterLinkedIn

Gotabaya Rajapaksa, președintele Sri Lanka, a fugit sămbătă din reşedinţa sa oficială din Colombo, cu puțin timp înainte ca aceasta să fie luată cu asalt de protestatarii care îi cereau demisia.

Televiziunile locale au difuzat imagini cu sute de oameni urcând pe porţile palatului prezidenţial din centrul capitalei Colombo.

Zeci de mii de oameni au participat anterior la o demonstraţie pentru a cere demisia lui Gotabaya Rajapaksa, considerat responsabil pentru criza economică fără precedent care loveşte Sri Lanka şi provoacă o inflaţie galopantă şi lipsuri severe de combustibil, electricitate şi electricitate, informează News.ro.

Nu este prima dată când au loc astfel de incidente pe fondul crizei economice din țară. În luna mai 2022, premierul Mahinda Rajapaksa, care demisionase recent din cauza manifestărilor antiguvernamentale de amploare, a fost vizat de furia manifestanților.