Construit în stil neogotic, între anii 1880 și 1904, de către Gheorghe Sturdza și soția sa, Maria, castelul este situat în satul Miclăușeni, la o distanță de 65 de kilometri de municipiul Iași. Pasionată de pictură (a ilustrat cărțile de poezii ale lui Vasile Alecsandri), Maria Sturdza a fost fiica omului politic Ion Ghica, diplomat și prim-ministru al României, și a lucrat împreună cu arhitectul Iulius Reinecke la decorarea palatului.
În vremea sa de glorie, palatul Sturdza adăpostea o adevărată comoară culturală – o colecție de cărți și documente, costume medievale, tot felul de arme, bijuterii, tablouri, diferite obiecte din argint, piese arheologice, epigrafice etc. Pereții exteriori ai clădirii erau împodobiți cu decorațiuni în altorelief – steme inspirate din blazonul familiei Sturdza, un leu cu o sabie și o ramură de măslin – sau cu elemente simbolice în stilul Art Nouveau. Scările interioare erau lucrate din marmură de Dalmația, sobele erau din teracotă, porțelan sau faianță, iar mobilierul din lemn de trandafir era sculptat cu migală. Parchetul fusese comandat în Austra și era lucrat din lemn de paltin, mahon, stejar și abanos, și decorat cu motive geometrice sau florale. Tavanele și pereții erau acoperiți cu picturi în ulei.
În timpul Primului Război Mondial, castelul a adăpostit un spital militar, iar Maria Sturdza și fiica ei, Ecaterina Cantacuzino, au ajutat răniții ca infirmiere. Compozitorul George Enescu vizitează castelul și concertează în saloanele cu răniți. Fiica soților Sturdza, Ecaterina Cantacuzino, rămasă văduvă de tânără și neavând copii,decide să se călugărească și, în aprilie 1947, a donat Episcopiei Romanului castelul din Miclăușeni, parcul cu 30 hectare de pădure care-l înconjoară și toate dependințele, urmând ca aici să fie amenajată o mânăstire de maici.
Mânăstirea a fost desființată în perioada comunistă, în 1953, iar maicile au fost mutate la schitul Cozancea din județul Botoșani, unde Ecaterina Cantacuzino s-a stins câțiva ani mai târziu. Castelul și domeniul au fost naționalizate.
Intrarea clădirii în proprietatea statului a coincis cu o perioadă de degradare și ignorare a semnificației istorice a palatului și a frumuseții arhitecturii sale. Servind unor destinații improprii, clădirea, care a ajuns pentru o perioadă să fie folosită drept depozit de explozibil, s-a deteriorat continuu. Parte din mobilier a fost furat de localnici, corpurile înalte fiind scurtate de picioare pentru a încăpea în casele joase ale sătenilor.
Cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului 1968, în mansarda palatului, unde erau depozitate ultimele piese originale de mobilier, izbucnește un incendiu. Apa folosită de pompieri se infiltrează în pereți și în structura imobilului, contribuind și mai mult la degradarea acestuia. Un alt incendiu, izbucnit în 1985, distruge acoperișul.
În 2001, castelul este retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care obține o finanțare de la Banca Mondială și începe restaurarea clădirii istorice și a dependințelor. Elementele decorative au fost reconstituite după fotografii, iar mobilierul din lemn – uși, ferestre, lambriuri, scări interioare din lemn – a fost restaurat și conservat.
Astăzi, Palatul Sturdza, Biserica Mânăstirii, ridicată în 1821, și Parcul Dendrologic, cu o suprafață de 30 de hectare, fac parte din Patrimoniul cultural şi religios de la Miclăuşeni.
