Cautare




, Staff

Leadership |
|

Webhelp România țintește majorarea cifrei de afaceri cu 10 milioane de euro, în 2019

Webhelp, furnizor de servicii BPO, are ca obiectiv pentru 2019 majorarea cifrei de afaceri locale cu 10 milioane de euro.
Raluca Leonte

Abordarea unui nou model de business ne-a permis să extindem portofoliul de clienți locali cu 10% și să susținem eficientizarea activității a doi dintre clienții noștri istorici prin abordarea serviciului client dintr-o perspectivă 100% digitală. Achizițiile și fuziunile realizate de către grupul internațional în ultimele 12 luni ne permit acum să repoziționăm România pe harta operațiunilor Webhelp”, a decarat Raluca Leonte, CEO, Webhelp România.

După un 2018 în care a confirmat tendința generală de creștere a grupului, cu o majorare a cifrei de afaceri locale cu 2 milioane de euro, Webhelp România își va extinde operațiunile în 2019.

Dacă în anii anteriori cifra de afaceri a filialei locale era realizată exclusiv pe fondul unei dezvoltări organice, în 2019, Webhelp România se va concentra și pe achiziția unei companii ce va completa paleta de servicii oferite în acest moment. Odată cu creșterea numărului de angajați cu circa 500 de persoane, se estimează și majorarea cifrei de afaceri cu 10 milioane euro, de cinci ori mai mult față de anul anterior.

Urmărim să ne acompaniem clienții printr-o ofertă 360, care poate servi toate departamentele, de la marketing și financiar, la customer service etc. În parteneriatul cu noi, clienții se pot concentra pe dezvoltarea activitătii lor principale, în timp ce, împreună, creăm oportunități pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea”, a adăugat Raluca Leonte.

În portofoliul filialei românești vor fi păstrate serviciile complexe, digitale și multilingve, precum Market Data Research și Invoice & Credit Control, iar activitățile pur tranzacționale sunt transferate, treptat, către destinațiile low-cost din grup. Astfel, activitatea de 100 FTEs lansată pentru cea mai mare companie aeriană low-cost din lume, la Iași, contribuie la consolidarea centrului din Moldova.

Printre principalele provocări pentru 2019 se numără cele legate de mediul economic și legislativ.

“Modificările realizate anul trecut în legislația fiscală au influențat puternic percepția investitorilor privind evoluția economică a României de anul acesta. Dacă la acestea adăugăm o rată ridicată a fluctuației de personal într-un domeniu cum este cel în care activăm, este evident că modelele de business vor suferi modificări importante, astfel încât să poată susține o creștere a cifrei de afaceri, fără a depinde direct de numărul de resurse umane, prin orientarea către servicii cu valoare adăugată mare”, a mai adăugat Raluca Leonte.

Industria de outsourcing are avantajul că România este a doua mare piață de talente din Centrul și Estul Europei, cu peste 100 de universități care asigură candidați calificați ce stăpânesc cel puțin o limbă străină și au bune abilități tehnice.

 

Webhelp România numără 2.000 de angajați, este prezentă în patru orașe (București, Ploiești, Galați și Iași). Portofoliul de clienți ai filialei locale cuprinde companii precum: Samsung, Sephora, Bouygues Telecom, Orange, Vodafone, NN și Eurostar.

Webhelp România a semnat la mijlocul anului trecut pentru extinderea suprafeței închiriate în clădirea de birouri Moldova Center din Iași, ajungând astfel la o suprafață totală de 2.600 mp. Totodată, compania și-a consolidat operațiunile din București, în Premium Plaza, atingând o suprafață totală închiriată de aproximativ 5.000 mp.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii