FacebookTwitterLinkedIn
Warner Bros. Discovery (Nasdaq: WBD) a anunțat că Max, serviciul său îmbunătățit de streaming, va fi lansat în primele țări europene, inclusiv în România, pe 21 mai. 

Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a crea o experiență de vizionare completă pentru întreaga familie. Max aduce, pentru prima oară într-un singur loc, emisiuni TV în premieră, filme noi și emblematice și sporturi de neratat.

Pe 21 mai, Max va fi disponibil în țările nordice, în Iberia și în Europa Centrală și de Est: România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord.

Apoi, Max va fi lansat în Polonia și Țările de Jos, precum și în Franța și Belgia.

Cu aceste lansări, Max va fi disponibil în 25 de țări din Europa și în 65 de țări și teritorii din întreaga lume, după ce a fost lansat în Statele Unite în mai 2023 și în America Latină și în Caraibe la începutul acestui an.

JB Perrette, CEO & President of Global Streaming & Games la Warner Bros. Discovery: „Max este platforma de streaming a Warner Bros. Discovery și duce mai departe moștenirea noastră îndelungată din Europa, reunind o gamă incredibilă de divertisment a platformelor și televiziunilor noastre, toate într-un singur loc. Conținutul de neegalat pe care o să îl avem pe Max – de la “Casa Dragonului” la Jocurile Olimpice Paris 2024 și multe altele – permite ca, indiferent de starea de spirit sau de ocazie, Max să fie destinația pentru orice preferință, oricând.”

În această vară, Max va fi singurul loc în care Jocurile Olimpice Paris 2024 se vor putea urmări integral în România și în toate cele 25 de țări în care Max va fi disponibil. Fiecare moment live al Jocurilor Olimpice va fi inclus în toate opțiunile de abonament, astfel încât fiecare abonat Max va avea acces complet la cea mai mare competiție sportivă din lume.

O nouă listă de Max Originals care are la bază personaje populare ale Warner Bros. va ajunge pe Max, inclusiv “The Penguin“ și “Welcome to Derry“ (varianta “IT“ a lui Stephen King), “Eastern Gate” – un thriller polonez cu spioni și multe altele. Max va aduce, de asemenea, filme din biblioteca extinsă a Warner Bros., inclusiv franciza “Harry Potter“, “The Matrix“, “The Dark Knight“ și “The Lord of the Rings“, precum și emisiuni care au o bază mare de fani, precum “90 Day Fiancé“, “Gold Rush“ și “Fixer Upper“ din portofoliul Discovery.