FacebookTwitterLinkedIn

VTEX, cu operațiuni şi în România, a anunţat că, la data de 23 iulie 2021, a încheiat procedura de listare la bursă a ofertei publice iniţiale. Unicornul brazilian din e-comerț a fost evaluat la 3,56 miliarde dolari în cadrul ofertei publice inițiale la New York. Acum, după finalizarea procesului de listare la bursă a ofertei publice inițiale, compania își consolidează prezența pe piețele în care activează și caută oportunități de extindere la nivel global.

“Listarea la bursă crează oportunități pentru noi pentru a intra și în alte regiuni ale lumii, în alte teritorii în care nu suntem încă prezenți și, în cele din urmă, să dublăm operațiunile în țările și regiunile în care avem deja un impuls bun“, a declarat Geraldo Thomaz, Cofondator și co-CEO VTEX.

În ultimii 10 ani, valoarea pieţei de comerţ electronic a crescut la 3 trilioane de dolari şi se estimează că se va dubla la 6 trilioane de dolari în următorii cinci ani, potrivit Insider Intelligence.

Dacă ne uităm la ritmul general de creștere de pe piață, America Latină continuă să aibă cea mai rapidă și cea mai mare creștere. Dacă vă uitați chiar și la cifrele reale, acesta a crescut cu o rată de 36% anul trecut, cu o penetrare de doar 6%. Și atunci dacă ne uităm și la tendințele globale, piața a crescut cu aproximativ 28%, cu o penetrare de aproximativ 18%. Expansiunea globală este cu siguranță o parte a planului nostru de creștere și ne uităm la un moment bun de intrare pe piețe noi, cum ar fi India și Statele Unite“, a declarat Astha Malik, COO VTEX, pentru Forbes România.

Fondurile atrase în urma listării vor fi folosite în scopuri corporative generale: investiţii pentru dezvoltarea de soluţii software, produse sau tehnologii, în extinderea internaţională, finanţarea viitoarelor fuziuni, achiziţii sau investiţii în afaceri complementare, a arătat compania.

Suntem într-o fază de investiții mari. Nu suntem profitabili pe termen scurt. Ne așteptăm ca această companie să fie extrem de profitabilă pe termen lung, dacă facem ceea ce trebuie, dacă lucrăm foarte mult“, a mai zis CEO-ul.