FacebookTwitterLinkedIn

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că principalul obstacol pentru a se ajunge la acordul de pace cu Rusia promovat de SUA este faptul că Vladimir Putin dorește ca atât Kievul, cât și comunitatea internațională să recunoască teritoriile cucerite de armata sa în Ucraina ca parte a Federației Ruse.

„Putin vrea recunoașterea legală a ceea ce a furat”, a declarat Zelenski, adăugând că această cerere a Rusiei este „principala problemă în calea progresului către pace. Vrea asta nu doar din partea Ucrainei, ci din partea lumii întregi”, conform Agerpres.

Declarația a fost făcută prin videoconferință forumului parlamentar al Platformei pentru Crimeea, a cărei a patra ediție se desfășoară luni în Suedia.

„Rusia trebuie să plătească pentru războiul din Ucraina, iar o decizie privind utilizarea activelor rusești înghețate este crucială”, a spus Zelenski.

Volodimir Zelenski: „În acest moment, ne aflăm într-o situație critică și colaborăm cu Statele Unite, partenerii europeni și mulți alții pentru a defini măsurile care pot pune capăt războiului Rusiei împotriva noastră, împotriva Ucrainei, și pentru a aduce o securitate reală.”

Ucraina și SUA au conturat duminică, în Elveția, un nou acord-cadru revizuit pe baza documentului inițial prezentat de Washington, care include acum unele dintre cererile Kievului.

Președintele ucrainean a precizat, de asemenea, că returnarea tuturor copiilor ucraineni din teritoriile ocupate ‘răpiți’ de Rusia figurează, de asemenea, în versiunea revizuită a acordului-cadru convenit de ucraineni și americani în Elveția, care urmează să fie prezentat acum Kremlinului.

Zelenski a mai spus că administrația sa continuă să colaboreze cu SUA și alți parteneri pentru a găsi compromisuri care să ‘consolideze, nu să slăbească’ Ucraina.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.