Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a declarat că intenţionează să facă investiţii semnificative în Statele Unite și spune că discuţiile cu executivul SUA privind tarifele aplicate importurilor sunt „corecte” şi „constructive”.
Reprezentanții mărcii Audi a Volkswagen, care nu are producţie în SUA, plănuieşte să fabrice anumite modele acolo, planul acestora existând înainte de noul mandat al președintelui Trump, transmite Reuters, citată de news.ro.
„Am avut discuţii absolut corecte şi constructive. Am fost personal la Washington şi suntem într-un dialog constant”, a spus Blume publicaţiei Sueddeutsche Zeitung.
Blume, care conduce şi Porsche AG, a declarat că principalul interlocutor la Washington este secretarul pentru Comerţ, Howard Lutnick, şi că detaliile discuţiilor sunt confidenţiale.
Surse au declarat pentru Reuters săptămâna aceasta că producători auto germani, inclusiv Volkswagen, discută cu Washingtonul despre un posibil acord privind tarifele pentru importuri, folosind investiţiile şi exporturile lor în SUA ca argument pentru a atenua impactul tarifelor.
Potrivit unei analize Reuters, războiul comercial al lui Trump a costat companiile peste 34 de miliarde de dolari, sub formă de vânzări pierdute şi costuri mai mari.
Majoritatea tarifelor au fost blocate săptămâna aceasta de o instanţă americană, însă o curte de apel a suspendat temporar această decizie pentru a lua în considerare apelul administraţiei Trump. Tariful de 25% impus importurilor de automobile la începutul anului nu a fost afectat de aceste decizii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.