FacebookTwitterLinkedIn

Vodafone România a anunțat că fuziunea cu Telekom România Mobile Communications va fi finalizată la sfârșitul zilei de 30 iunie 2026, la opt luni după încheierea achiziției.

Prin fuziune, Vodafone preia integral drepturile și obligațiile Telekom, iar cele două entități juridice separate vor deveni una singură.

„Implementarea fuziunii cu Telekom reprezintă un moment semnificativ pentru Vodafone și parcursul nostru de investiții pe termen lung în România. O dată cu finalul zilei de 30 iunie 2026, intrăm într-o nouă etapă în care ne concentrăm pe dezvoltarea rețelei, inovație și consolidarea interacțiunii cu clienții noștri”, a declarat Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.

Vodafone a achiziționat Telekom România Mobile Communications la 1 octombrie 2025, plătind 30 de milioane de euro, față de 40 de milioane plătite de Digi, celălalt cumpărător. Prin tranzacție, Vodafone a preluat clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și infrastructura tehnică de rețea, în timp ce Digi a obținut licențele de spectru, o parte din turnuri și întreaga activitate prepaid.

Fuziunea juridică deschide calea pentru integrarea operațională propriu-zisă. Vodafone a anunțat în decembrie 2025 un plan de investiții de 150 de milioane de euro în România pe parcursul a doi-trei ani, destinat dezvoltării rețelei și integrării activelor preluate de la Telekom.

Tranzacția restructurează piața de telecomunicații mobile din România. Conform datelor ANCOM, Vodafone deținea înainte de achiziție o cotă de piață de 24,5%, față de 33,6% pentru Orange și 29,9% pentru Digi. Integrarea bazei de clienți Telekom modifică acest echilibru, consolidând poziția Vodafone ca al doilea operator ca mărime pe piața locală.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.