FacebookTwitterLinkedIn

Vladimir Putin, preşedintele Rusie, a declarat joi că a semnat un decret în care se stabilește că clienţii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc de la 1 aprilie, iar contractele vor fi întrerupte dacă această condiţie nu se respectă.

Vladimir Putin: „Pentru a achiziţiona gaz natural rusesc, strănii trebuie să deschidă conturi în ruble în băncile ruseşti. Din aceste conturi se vor face plăţi pentru gazul livrat începând de mâine (vineri – n.r.). Dacă astfel de plăţi nu sunt făcute, vom considera că nu sunt respectate obligaţiile de plată de către cumpărători, cu toate consecinţele care decurg din asta. Nimeni nu ne vinde nouă nimic pe gratis şi nici noi nu vom face acte de caritate – asta înseamnă că contractele existente vor fi întrerupte”, conform RRA.

Decizia președintelui Rusiei de a impune plăţi în ruble pentru gaz a dus la o apreciere a monedei ruseşti, care a coborât la niveluri scăzute istorice atunci când Occidentul a introdus sancţiuni severe după declanşarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie.

Companiile şi guvernele occidentale au respins această decizie ca pe o încălcare a contractelor existente, care sunt în euro sau dolari.