În discursul său anual, ținut ieri, președintele Vladimir Putin a trimis o avertizare deloc subtilă rușilor cu averi mari, care au fugit din țară. Potrivit Reuters, la adresarea anuală pe care Putin o face pentru a încuraja suportul politic domestic și pentru a reitera poziția Rusiei în ecosistemul mondial, președintele a avut o un discurs de două ore în care a prezentat statusul economiei și al conflictului cu Ucraina.
Adresarea lui Putin către națiune vine la o zi după vizita-surpriză a președintelui Joe Biden la Kiev, care a șocat aparatul de propagandă media al Rusiei. Adresându-se păturii foarte bogate a țării, Putin a spus că “Este timpul să înțelegeți că pentru Vest veți deveni străini de mâna a doua” ale căror averi vor fi mereu sub risc. Putin a avut cuvinte usturătoare și pentru cei care au “cumpărat titluri” pentru a deveni “conți, duci sau similar”, potrivit BCC.
Referirea la titlurile britanice vine din realitatea că mulți cetățeni ruși au acumulat avere în Londra și au devenit proprietari de clădiri imense, de ziare și reviste, de cluburi de fotbal sau au primit chiar și titluri nobile. Mulți dintre acești oligarhi sunt acum loviți de sancțiuni și au bunurile înghețate. Putin a părut să ia în derâdere aceste personaje și le-a sfătuit să “stea în țara lor mamă”, “…nu doar pentru a crea business-uri aici, ci și pentru a schimba viața în jurul lor.”
Potrivit Dr Jade McGlynn, cercetător și autor al câtorva cărți despre cultura politică rusă, vorbele lui Putin sunt foarte populare printre cetățenii de rând ai țării. “Rareori vorbește atât de direct, însă din 2014 încoace, de când au început diversele sancțiuni impuse de Vest, președintele Putin a adoptat acest stil oratoric”, a spus Dr. McGlynn. “Ce spune Putin pare similar cu ‘nu aveți niciun prieten și ar fi mai bine să veniți acasă'”.
O parte din credibilitatea și puterea lui Putin vin din felul în care se poziționează ca un “om din popor”, în opoziție robustă cu bogații care au părăsit țara, în ciuda faptului că se estimează că președintele Rusiei este unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă. McGlynn spune de asemenea că nu mai sunt oligarhi ruși, pentru că ‘oligarh’ sugerează că acești oameni ar mai avea influență în politică și în afaceri așa cum aveau în anii 90. “Însă în acest moment niciun om de afaceri nu are influență asupra lui Putin.”