Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că „înțelegerile” la care a ajuns cu președintele american Donald Trump la summitul din Alaska din august au deschis o cale către pace în Ucraina, despre care va discuta la Tianjin, în China, cu liderii care participă la forumul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS).
Kievul și aliații săi occidentali numesc invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, lansată în februarie 2022, un război imperial de cucerire pentru anexare de teritoriu, în timp ce Rusia spune că este o operațiune militară specială menită să demilitarizeze și să denazifice Ucraina.
Vladimir Putin, prim-ministrul indian Narendra Modi și lideri din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Asia de Sud-Est participă la summitul OCS din orașul Tianjin, găzduit de președintele chinez Xi Jinping, notează Agerpres.
„Apreciem foarte mult eforturile și propunerile Chinei și Indiei care vizează facilitarea soluționării crizei ucrainene”, a declarat Putin în cadrul forumului, în fața principalilor săi aliați – președintele chinez Xi Jinping, prim-ministrul indian Narendra Modi și președintele iranian Massoud Pezeshkian.
Vladimir Putin: „Sper că înțelegerile la care s-a ajuns la recenta întâlnire Rusia-SUA din Alaska contribuie și ele la acest obiectiv.”
Până în prezent, propunerile de pace dintre Moscova și Kiev au eșuat, în ciuda apelurilor președintelui american Donald Trump de a se ajunge la un acord. Vladimir Putin a respins apelurile de încetare a focului, cerând ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu și să renunțe la sprijinul occidental. Kievul a refuzat, considerând aceste cereri inacceptabile.
Putin a mai spus luni că i-a detaliat deja lui Xi Jinping duminică realizările discuțiilor sale cu Donald Trump și lucrările „deja în curs” pentru rezolvarea conflictului și că va oferi mai multe detalii în cadrul întâlnirilor bilaterale cu liderul chinez și cu alți lideri.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.