FacebookTwitterLinkedIn

Vladimir Putin, aflat la putere de aproape un sfert de secol, a obținut peste 87% din voturi la alegerile prezidențiale din Rusia, după numărarea a 98% din buletinele de vot, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale. Este cel mai bun rezultat al său, la încheierea unui scrutin din care a fost exclusă opoziţia.

Într-un discurs ținut duminică noaptea, Vladimir Putin le-a mulţumit celor care au mers la vot şi care au contribuit la crearea condiţiilor pentru „consolidarea politicii interne”, la doi ani de la declanşarea atacului asupra Ucrainei şi adoptarea unor sancţiuni fără precedent de către Occident.

Scrutinul din Rusia, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică, a fost marcat de bombardamente ucrainene şi incursiuni ale unor luptători înarmaţi care susţin că sunt ruşi pro-ucraineni în regiuni de graniţa cu Rusia, precum şi de acţiuni de protest în secţiile de votare de vot, notează Agerpres.

Votul care i-a adus lui Putin al cincilea mandat la Kremlin a fost însoţit de multe proteste, în special „Amiază împotriva lui Putin” organizat la apelul opoziţiei, la care au participat mii de oameni în întreaga lume.