FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA – Summer Plans – viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Trăim vremuri tulburi, în care conceptul de vacanță s-a schimbat. În perioada următoare, nu se întrevede o revenire la stabilitate geopolitică, economică și socială, așadar, trebuie să fim foarte atenți la tot ce se întâmplă în jur, la dinamica piețelor, la prețuri. Nu există loc pentru greșeli în perioada aceasta.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările dvs. în următoarea perioadă?

Ceea ce ne îngrijorează este creșterea inflației, a ROBOR-ului dar și a prețurilor. Trebuie să fim conștienți că veniturile populației nu au crescut atât de mult, iar valoarea banilor a scăzut considerabil în contextul inflației. Nivelul inflației este mult mai mare decât ceea ce declară INS-ul. Se vede la raft, în facturi, la pompă. Legat de ROBOR, îmi povestesc unii  angajați ai noștri care au rate la bancă, că plătesc chiar și o rată dublă față de acum câteva luni. Asta înseamnă ca dispar niște bani din piață, bani care erau alocați consumului.

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Din punctul de vedere al pieței, ne îngrijorează o scădere a consumului pentru că populația are mai puțini bani de cheltuit – din cauza ratelor și a utilităților – iar din punctul de vedere al business-ului, creșterea continuă a prețurilor la materiile prime și ambalaje, care ne forțează să mărim prețurile produselor noastre. 

Cum arată planurile dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

A fost un an cu foarte multe schimbări dar am dat dovadă de reziliență iar acest lucru ne-a ajutat să ne păstrăm direcția de creștere. Avem deja aproape 3 ani de când planurile noastre de la început de an s-au schimbat din cauza evenimentelor neașteptate, iar acest lucru mă face să fiu rezervat în ceea ce privește 2023. Sperăm să revenim la o normalitate globală și să avem stabilitate economică și socială.