FacebookTwitterLinkedIn

Visual Fan S.A., compania românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță semnarea unui contract de referință pentru piața energetică națională, împreună cu Eurowind Energy, prin compania afiliată Teiuș Solar S.R.L.

Contractul presupune furnizarea unui sistem complet integrat de stocare a energiei electrice în baterii (BESS), cu o capacitate de stocare de minim  116,9600 MWh – unul dintre cele mai mari proiecte de acest tip din România, potrivit unui comunicat.

Noul contract a fost semnat cu societatea Teiuș Solar S.R.L., membră a grupului Eurowind Energy, având o valoare de peste 16,6 milioane de euro și o perioadă de implementare de 12 luni. Proiectul este sprijinit de Ministerul Energiei, prin fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C6 – Energie, sub-măsura „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de stocare a energiei electrice (baterii)”.

Această investiție marchează cel mai amplu proiect de stocare din portofoliul Visual Fan și consolidează poziția diviziei Renewable EPC by Allview ca un nume de referință pe piața soluțiilor integrate de energie regenerabilă din România.

Contractul prevede livrarea completă a soluției BESS – de la proiectare și achiziții, la construcție, instalare, integrare în sistemele SCADA/DMS/EMS, testare și autorizare pentru operare comercială – totul într-o abordare unificată full EPC, ce reflectă capacitatea Visual Fan de a gestiona proiecte energetice de anvergură națională. Lucrările se vor realiza în parteneriat cu TQM Services S.R.L. și Voltlink S.R.L., doi colaboratori strategici în dezvoltarea proiectelor de infrastructură energetică modernă.

Containerele BESS integrează baterii litiu-fier-fosfat de ultimă generație, ce oferă un nivel ridicat de siguranță, durată de viață extinsă și performanțe superioare la încărcare-descărcare.

„Acest contract confirmă traiectoria la care ne-am angajat cu fermitate: aceea de a deveni un jucător relevant în domeniul energiei regenerabile. Am construit divizia Renewable EPC by Allview din dorința de a livra performanță la cel mai înalt nivel în proiecte energetice de anvergură, inclusiv cu sisteme de stocare. Dezvoltarea unei abordări unitare, ne permite să coordonăm fiecare etapă a unui proiect – de la concept și proiectare, la implementare și integrare finală în sistemul energetic național. Teiuș BESS este mai mult decât un proiect – este o declarație de viziune, expertiză și maturitate operațională”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.

„Finalizarea acestui contract adaugă o piesă importantă în proiectul nostru de la Teiuș și întărește angajamentul pe care ni l-am asumat pentru o rețea energetică modernă și sustenabilă. Colaborarea cu Visual Fan ne permite să integrăm o soluție de stocare avansată, care face rețeaua mai flexibilă și mai pregătită pentru provocările viitorului. Ne bucurăm că acest pas a fost posibil cu sprijinul Ministerului Energiei, prin PNRR. Stocarea este o parte esențială din strategia noastră pe termen lung, iar ceea ce construim la Teiuș e o promisiune fermă că vom continua să investim în proiecte care accelerează tranziția verde a României”, a completat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.