FacebookTwitterLinkedIn

Visual Fan S.A. (Allview), unul dintre principalii jucători locali existenți pe piața de IT&C, și-a finalizat operațiunea de majorare a capitalului social cu suma de 555.550 lei, prin emisiunea a 5.555.500 de acțiuni noi.

„Tranzacțiile recente, precum și extinderea pe o nouă linie de business, cea a mașinilor electrice, ne permit să aducem un plus de valoare și, în același timp, să ne continuăm evoluția. Intenţionăm să motivăm acționarii prin acordarea de acţiuni gratuite şi în anii următori, ca parte a strategiei de implementare a celor mai bune practici din piaţa de capital locală.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA.

Majorarea capitalului social s-a realizat în contul tuturor acționarilor consemnați în registrul societății, la data de 09.02.2022. Acestora li s-au alocat cinci acțiuni gratuite la o acțiune deținută. În prezent, Visual Fan SA (ALW) înregistrează o capitalizare de aproximativ 144 mil. de lei.