FacebookTwitterLinkedIn

Compania Regatta vă prezintă o vilă în stil neoclasic românesc, amplasată în apropierea parcului Cetățuii de pe Straja, aproape de toate punctele de interes ale Brașovului, într-o adevărată oază de verdeață, departe de zgomotul și rumoarea specifică centrelor urbane.

Proprietatea se învecinează cu frumosul parc Nicolae Titulescu, la nord de Cetatea Brașovului, pe Dealul Straja sau Dealul Cetății, care adăpostește monumentul istoric Cetățuia de pe Straja și veghează asupra urbei, de peste cinci secole.

Fortăreața reprezintă un simbol vizibil din centrul istoric, cu un trecut îndelungat și zbuciumat. Extins și folosit în diverse scopuri de-a lungul secolelor, monumentul se află într-un amplu proces de reabilitare, dorindu-se repunerea lui pe harta turistică și culturală națională.

În prima parte a secolului al XX-lea, grădinarul-şef al Braşovului, Carol Hermann, a proiectat linia modernă a spaţiului verde din nucleul oraşului, care a devenit ulterior parcul emblematic al ariei.

Speciile rare de arbori mărgineau alei lungi sau înguste, iar din loc în loc erau băncuțe. Pe latura dinspre Bulevardul Eroilor era pe atunci promenada. În anul 1932, locul a primit numele Regelui Carol al II- lea și a împrumutat apoi denumirea lui Gheorghe Cuteanu, după primarul cu același nume.

Pe durata interbelică, pavilionul de pe aleea centrală era însuflețit de muzica fanfarei militare sau a orchestrei oraşului, iar din 1948, timp de paisprezece ani, parcul s-a chemat al prieteniei, în cinstea legăturilor comuniste româno–sovietice.

În prezent, acest spațiu verde se numeşte Nicolae Titulescu, după marele diplomat român înmormantat în curtea bisericii Sfântul Nicolae, în memoria căruia autoritățile au montat și o statuie comemorativă.

Vila a fost restaurată complet în 2019, cu materiale extrem de calitative, fiind păstrase și puse în valoare toate detaliile arhitecturale inițiale, construite în perfectă armonie cu zona.

Cu o suprafață generoasă, de 530 mp utili, imobilul a fost restaurat cu materiale de cea mai bună calitate, cum ar fi piatra naturală și marmura.

Acesta se vinde complet mobilat, utilat şi dispune de un living cu o înălțime impresionantă, de  șase metri, un dining elegant, o bucătărie cu ieşire spre o terasă superbă şi parc, patru dormitoare matrimoniale, un birou, camere pentru cigar și depozitare, un spațiu tehnic și cinci băi.

Grădina superb amenajată, cele trei garaje individuale, terenul de 620 mp și dezvoltarea accelerată a orașului de pe Tâmpa sporesc considerabil valoarea imobilului, reprezentând deopotrivă o locuință primitoare, un sediu luxos al unei societăți comerciale și o investiție perenă.