Regatta Imobiliare vă prezintă astăzi Vila Cămărășescu, o proprietate specială, situată la doar câteva minute de Bulevardul Unirii, Calea Călărașilor și Strada Mântuleasa, zona cunoscută ca Vechiul Cartier Evreiesc din București.
Zona este una foarte pitorească iar străzile ascund multe construcții cu un farmec aparte, printre care descoperim imobile care și-au recăpătat strălucirea după ce au fost renovate.
Este și povestea acestei proprietăți de excepție, construită după planurile arhitectului Paul Smărăndescu, încadrată ca imobil de patrimoniu, care a fost consolidată și restaurată.
Reabilitarea și remodelarea interioară a casei s-au realizat conform planurilor de arhitectură ale arhitectului Șerban Sturza, într-un proces complex care s-a finalizat în anul 2016.
Lucrările de consolidare și restaurare au durat 8 ani dar au fost realizate cu minuțiozitate, tâmplăriile, feroneria, lucrările de mozaic și similipiatra fiind recondiționate impecabil. Casei i s-a conferit frumusețea de odinioară dar și un confort deosebit, contemporan.
Proprietatea a aparținut lui Panait Gr. Ionescu, care figura ca având adresa aici încă din anul 1906. Conform planului cadastral al zonei din anul 1911, pe lotul de teren figurau: o casă principală, diverse dependințe, atât alipite casei cât și pe limita de vecinatate cu proprietatea Bisericii Ceauș Radu.
În anul 1912, Panait Gr. Ionescu a apelat la serviciile arhitectului Paul Smarandescu pentru a-și construi o nouă casă aici. Construcția era o casă în stil neoromânesc, cu un singur apartament, cu pivnițe, parter înalt și parțial cu spații la etaj.
Împrejmuirea pe soclu de piatră, cu stâlpi decorați și elemente de feronerie este cea originală.
(Sursa: Case din Bucuresti Valoare prin restaurare – Serban Sturdza, Oana Marinache, Maria Dumbravician, Ioana Olteanu
Casa este asimetrică, având acoperișuri separate pe diferite volume și mai multe intrări, dintre care una principală, cu o copertină semicirculară de lemn, iar cea laterală care dă spre o terasă.
Din albumul lucrărilor arhitectului Paul Smărăndescu aflăm că în anul 1942 proprietarul acestei frumoase case era Ion Cămărășescu, fostul Secretar al Automobil Clubului Regal, prefect de Silistra și Ministru de Interne între anii 1921-1922.
Acum imobilul este disponibil pentru închiriere și este alcătuit din 10 camere mari și luminoase, 5 băi, bucătărie și spații de depozitare.
Suprafața utilă a casei principale este de 1.500 mp iar cea a corpului secundar de 300mp. Suprafața generoasă a terenului de 3000mp sporește valoarea imobilului.