Autoritatea de reglementare a pieței de capital din Vietnam estimează că mult-așteptata confirmarea a statutului de piață emergentă de către FTSE Russell va atrage din nou capital străin către o piață afectată în acest an de vânzări constante.
Potrivit Reuters, începând din septembrie Vietnam va fi promovat de la statutul de piață de frontieră la cel de piață emergentă, moment în care țara va fi inclusă treptat în indicii globali de acțiuni. Această schimbare ar putea redirecționa până la 6 miliarde de dolari către Vietnam, țară aflată din 2018 pe lista de monitorizare pentru această categorie, alături de economii precum China și India.
Deși se afla pe lista de monitorizare de opt ani, Vietnam a început cu adevărat să implementeze reformele necesare pentru promovare abia în 2022, când turbulențele din sectoarele obligațiunilor și imobiliarelor au scos la iveală limitele modelului de creștere bazat pe credit, potrivit Reuters.
Printre măsurile adoptate se numără eliminarea cerinței de prefinanțare pentru tranzacții, trecerea la un sistem centralizat de compensare până în 2027 și facilitarea accesului direct al investitorilor străini prin intermediul brokerilor globali.
Ca pas următor, guvernul vietnamez urmărește obținerea statutului de piață emergentă și din partea MSCI, cu un obiectiv stabilit pentru 2030.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.